Viața fără filtre

Trăim în era lui Instagram și a lui Facebook, așa că, avem tendința de a aplica filtre nu doar acolo, ci și în viața reală. E ca și cum nu ne place exact cine suntem, unde suntem, cu cine suntem, cum suntem. Parcă ne dorim fie să ascundem toate astea, fie să îndreptăm atenția spre celălalt, în speranța că nu vor observa starea în care suntem, tristețile pe care le avem sau nedumeririle.

Ce faci? Bine, tu?

Când cineva te întreabă Ce faci?, nu le răspundem că suntem cam somnoroși că ai avut niște coșmaruri sau Fac tiramisu! și că ești plin de cremă dulce pe mâini și față, ci le răspunzi automat Bine, tu? Răspunsul este invariabil, același: Bine. Uneori, este urmat de încă unul sau 2 cuvinte generale (supraviețuiesc, pe la birou, la volan etc.), care nu sunt nici pe departe ceea ce suntem, ceea ce experimentăm, ceea ce am dori să spunem, de fapt.

Dar nu spui celorlalți că nu ești bine, că îți vine să urli, că ai vrea să te ascunzi în pat, să nu te vadă nimeni. Nu, pentru că asta ar însemna că eșuezi undeva și nu se poate să te expui în fața celorlalți ca având ceva probleme. Ei trebuie să știe că totul e bine, că îți merge perfect, că totul e roz, că niciodată nu ai fost mai pe val ca acum.

Suntem în plină criză de comunicare

Suntem într-un timp când comunicarea a ajuns la cele mai înalte cote, vorbim cu cineva care e pe vârf de munte, vorbim cu cineva sub apă, departe printre stele și adânc în pământ. Și totuși, cumva, parcă e o pâlnie care filtrează emoțiile, trăirile, speranțele și dorințele și le pune într-un buzunar ascuns, să nu cumva să le observe cineva.

Cumva, seamănă cu criza financiară de acum ceva vreme. Totul era atât de bine, aparent, că toți primeau credit, indiferent dacă ar fi trebuit să primească sau nu. Și toți cumpărau și tot cumpărau, până când a sărit în aer totul. Așa și cu viața noastră. Suntem bine și chiar extraordinar de bine, până când nu mai putem menține aparențele și ne explodează totul în față.

E posibil ca unii să își revină repede, să se redreseze și să reia viata fără prea mari probleme. Dar unele persoane rămân prinse într-un cerc vicios, devenind antisociale. Și asta pentru că ceilalți au văzut care e situația reală din viața lor și se depărtează din ce în ce mai mult de ceilalți, devin singuratici, depresivi, poated chiar suicidari.

Ion e invidios. Nu fii ca Ion

O altă problema a acestei vieți cu filtre este că determinăm gelozii nefondate, apărute din feed-ul de pe Facebook sau Instagram. Ion e invidios pe Maria, că Maria are timp să meargă în excursii și zboară de mai multe ori pe an într-un loc nou, unde el n-a mai fost, dar și-ar dori să ajungă. Maria este invidioasă pe George, că el conduce mașini scumpe și haine de firmă și participă la evenimente de top. Iar George este invidios pe Ion, că are un job perfect, cu un salariu impresionant, e respectat și cunoscut ca un profesionist desăvârșit.

Dar Ion nu știe că Maria e plină de credite ca să meargă în excursiile respective și abia îi ajung banii să supraviețuiască după ce plătește lunar ratele la bancă. Maria nu știe că mașinile lui George nu sunt ale lui, de fapt. Sunt ale șefului lui, hainele lui de firmă sunt cumpărate temporar, că el face fotografii cu hainele, apoi face retur, că nu își permite astfel de cheltuieli. George nu știe că Ion nu are timp să își facă o familie, că se simte singur, nu are timp de o relație și că e deprimat, pentru că, deși are suficienți bani, nu are timp să se bucure de viață. Prin urmare… există vreun motiv real pentru vreuna dintre invidii?

Care ar fi soluția?

Povestea de mai sus crează cadrul în care apar în mod artificial probleme, acolo unde nu ar trebui să existe niciuna. De ce? Pentru că ne place să urmărim viața de succes a unora, dar nu știm absolut nimic despre sentimentele și trăirile lor. Și nici nu contează, pentru că și-au creat imaginea perfectă. Asta ne dorim și noi, nu? Să moară de invidie ”dujmanii”.

Cui îi pasă de ce simțim noi? Se pare că nici măcar nouă nu ne mai pasă de propria persoană. Altfel de ce, oare, îi acordăm atât de puțină atenție? Ce crezi? Mai există soluție pentru generația asta debusolată? Cum poți să faci o infuzie de valori, de moralitate, de transparență, de autenticitate (da, știu că este folosit mult prea mult în ultimii ani, dar fix de asta e nevoie)?

Eu cred că, la fel ca și în alte situații, soluția este simplă, dar atât de complexă! Totul pornește de la fiecare dintre noi. Un singur individ. De atât este nevoie. Un individ care să inspire pe ceilalți din jurul lui, care, la rândul lor, vor inspira pe alții și așa mai departe.

Nu e cazul să așteptăm să înceapă altcineva schimbarea. O putem începe chiar noi. De la un simplu răspuns la banala întrebare Bună, ce faci? Răspunde în mai multe cuvinte. Nu te limita la Bine, mersi. Știi că unii vor fi surprinși de răspunsul tău? Poate chiar cei mai mulți dintre ei. Pentru că ei se vor aștepta să le răspunzi sec.

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: