Superblog 2018 – un deceniu de scriere creativă

Superblog 2018

Am participat la 2 ediții de Superblog până acum și trebuie să vă spun că este foarte solicitant. Nu este deloc ușor să scrii atâtea articole într-un timp atât de scurt și să schimbi macazul de atâtea ori când într-o direcție, când în alta. Sponsorii sunt total diferiți, juriile sunt diferite, urmăresc chestii diferite și trebuie să te adaptezi din mers la ce se dorește de la tine. Să vedem ce pot oferi eu competiției Superblog 2018.

Superblog 2018 – îmi plac provocările 

Este o provocare și nu pot rezista unei provocări bune. Dar, spre deosebire de dățile trecute, voi scrie doar pentru probele care îmi plac și care îmi zic ceva, fie prin proba în sine, fie prin premiul de la final. Pentru că, să fim sinceri, contează și ce te așteaptă la final, nu? 🙂

De exemplu, articolul ăsta mi-a adus 2 bilete de avion pe care le-am folosit să merg cu fi-meu la Roma de ziua mea. A fost una dintre cele mai reușite excursii ale mele și mă bucur că scrisul nu îmi aduce doar satisfacția aprecierii din partea celor care mă citesc, ci este validat și prin concursuri pe care le câștig. Nu multe (pentru că nu particip la foarte multe), dar există și asta e bine.

bloggeri

Nu vă mai spusesem de mult că iubesc călătoriile, nu?

Aș putea spune că m-am înscris și pentru că sunt probe cu și despre călătorii. Nu mă satur să vorbesc încontinuu despre a călători, despre a descoperi cât pot mai mult despre lumea asta. Dar până să ajung să văd locurile live, mă pun să studiez pe hârtie (virtuală) ce merită vizitat și ce nu. 🙂
Un alt motiv este faptul că de multă vreme nu mi-am mai provocat creativitatea la un nivel atât de mare. Sper doar să nu fiu deja ruginită și să nu iasă nimic care să merite citit. Dar judecătorii sunteți voi, cei care veți citi articolele pe care le voi scrie în cadrul competiției Superblog 2018.

***

Așa că, îmi anunț prin articolul ăsta înscrierea în competiția Superblog 2018 ediția de toamnă.

Wish me luck! 😉

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: