DPT 14 – Let’s talk SEO

Online Marketing

A fost un weekend plin de evenimente în București. Și totuși, o parte dintre părinții digitali au ales să fie prezenți la o nouă ediție a Digital Parents Talks. Am plecat de acasă neștiind pe unde e Ok Center unde avea loc evenimentul, dar aflu între timp, caut un loc de parcare și intru în clădire. Semnez condica la recepție și doamna de acolo îmi spune să mă duc la etaj și mă prind eu unde este, după zgomot. A avut dreptate. Am ajuns la etaj și m-am ghidat după zumzet. Am descoperit, ca de fiecare dată, grupul vesel al părinților care combină parentingul și cu scrisul.

Pentru că erau mulți participanți noi, sesiunea a început cu prezentarea tuturor, mai exact, prezentarea blogurilor pe care scriem. Apoi s-a trecut încet-încet la aprofundarea teoriei, moment în care lucrurile s-au cam afundat în ceață, pentru majoritatea dintre noi. Din fericire, a avut cine să mai desțelenească terenul SEO pentru noi. Și chiar am avut și o parte practică, la final, unde trebuia să aplicăm ceea ce am învățat pe durata întâlnirii. Iar asta a picat foarte bine pentru mine, care înțeleg mai bine dacă mi se și demonstrează practic. 🙂

Informații SEO generale

Lavinia a început cu câteva informații generale, ca să ne introducă în subiect. A atins câteva dintre aspectele foarte importante legate de SEO.

  1. Este foarte important să scrii despre ceea ce simți, să ai o poveste în spate, dar trebuie să vezi cum îmbini partea de content cu partea de SEO, care ajută conținutul să ajungă la cât mai multe persoane.
  2. Un alt aspect este să stabilești obiectivul articolului: să educi publicul, să dai mai departe niște informații etc.
  3. Apoi, trebuie să ai KPI (trafic, calitate, dacă ai atras atenția cuiva – publicație, influencer, companie), care să îți spună la final dacă ai atins scopul stabilit. Altfel, nu știi dacă ceea ce faci prinde la cititorii tăi sau nu.
  4. Apoi trebuie să stabilești targetul. Pentru cine scrii. Să descoperi ce interesează persoanele pentru care scrii, la ce răspund, pentru ca tu să poți să scrii pe limba lor.
  5. Analiza competitivă este foarte importantă. Cine a mai scris pe tema respectivă, ce a scris, cum a abordat și ce poți aduce tu nou pe respectivul subiect.

Câteva idei culese din prezentarea lui Alexandru Guzi

SEO

Alexandru Guzi este SEO Consultant & Digital Marketing Specialist și a venit să scoată la lumină informații prea adânc îngropate din punctul de vedere al majorității celor prezenți în sală. Mai jos am făcut o listă cu câteva chestii punctate inițial:

  1. Orice site pe care îl faci pe limba română trebuie sa îl faci pe geotargeting. Dacă îl faci pe .com îți trebuie multilanguage și e greu sa ajungi sus în Google. (Aici am de aprofundat informația, că nu înțeleg foarte bine la momentul ăsta care e faza cu multilanguage ăsta). 
  2. Nu investi în cantitate mai mult decât în calitate. Nu te ajută.
  3. Revino la articole și actualizează informația. Lui Google îi place mult asta, alege mereu articolele cele mai recente, nu pe cele mai vechi. Nu actualiza top 10 articole de pe site, pentru că vei avea 90% articole necitite și 10 articole extrem de citite.
  4. Trebuie să reactualizezi data articolului, nu doar să actualizezi articolul.
  5. Yoast este foarte bun, trebuie folosit. Nu este doar pentru partea de meta și title, ci ajută în multe alte aspecte. 
  6. Listele ordonate sunt mult mai eficiente decât listele neordonate. Ca idee, bullet-urile fac listele neordonate, iar cifrele (1,2,3 etc.) alcătuiesc listele ordonate.

SEO în 3 pași

Orice ai face pe site-ul tău, trebuie să ai în vedere aceste 3 aspecte foarte importante pentru ca site-ul tău să fie unul accesat.

  • structură
  • conținut
  • promovare

Structură

Când vorbim despre structură, trebuie să ai în vedere următoarele:

AMP Accelerated Mobile Pages – să fie special optimizată pentru mobile, să fie indexat pentru mobile ( din Google AMP checker) OBLIGATORIU

Google Webmaster Tools

Robots.txt

Sitemap

Google Analytics

Breadcrumbs

Ierarhie link-uri interne

Chestiuni importante
  1. Consistență, pe termen lung calitatea, nu doar punctual
  2. Conținut de calitate
  3. Bounce rate mic – dacă e mare înseamnă că site-ul se încarcă greu, nu ai scris captivant.

Conținut

Alexandru spune că sunt 4 chestii de făcut în legătură cu conținutul:

  1. CUM: esența, informații detaliate, adaptarea la temă
  2. STRUCTURA: trebuie să fie de la început făcută pentru toate articolele: meta title și meta description, ordinea H-urilor, liste ordonate + neordonate
  3. TEHNICI: Tool-uri (LSI – latent semantic index- , Keyword Density Tool (densitate 1%), Semantic Wise Content, iar Soovle și Google KW Trend – pentru diversitate, trenduri), font diferențiat (bold, italic, dar nu des), keyword research – mai putin literar și mai mult tehnic.
  4. DIFERENȚIERE: titlu și descriere, analiza competitorilor, imagini + linkuri informative. Dacă știu publicul țintă, nișa, targetul, structura, acest lucru se face natural.

Promovare 

– plătită și neplătită (organică)

– cunoașterea nișei

– Facebook – noul algoritm filtrează și sortează postările

– Instagram – cel mai mare reach pe piață – pe 20 iunie s-a lansat Instagram TV – cea mai bună modalitate de promovare

– Youtube și canalele de video sharing – atenție la conținut!Youtube dezindexează canale/video

– Reddit (daca nu mai ai activitate pe Reddit, iți scade pagina; orice comentariu pe care îl pui, are autoritate), Pinterest, Twitter

– Integrare și implicare în Grupuri, Forumuri și bloguri

– Tumblr (gen twitter, dar mai bun decât twitter)

Avantajele unei strategii SEO

  • e o investiție pe termen lung. Rezultatele apar după 3/6 luni – 1 an de zile.
  • risc scăzut de penalizare. Mai întâi repară site ul, repară erorile, update uri, onpage targeturi foarte bine făcute și abia apoi contează cum scriu și ce scriu.
  • structură tehnică relevantă: linkuri, breadcrumbs etc.
  • îmbunatățirea rankingului (pe prima pagină, pe 1000 cuvinte, nu pe 100 cuvinte)
  • creșterea vitezei de încărcare
  • creșterea traficului – naturală, organica se menține
  • creșterea ratei de conversie
  • creșterea brand awareness-ului
  • experiența utilizatorului – rămâne sau nu alături de tine pe termen lung

Viitorul SEO

Cum sună viitorul SEO? Viitorul este deja aici:

  • realitatea virtuală
  • inteligența artificială
  • Voice search: acum 20%
  • AMP 80-90% trafic de pe mobil
  • Conținut video – live streaming

Sunt multe informații, unele pe care eu nu le înțeleg acum. Trebuie un research aprofundat asupra chestiunii. Sau îl poți căuta pe Alexandru Gruzi, care te poate ajuta să îți pui site-ul la punct. Dacă mai aveți și alte informații care ar putea ajuta, le puteți adăuga în comentarii și vă mulțumesc pentru ele. 🙂

Evenimentul DPT 14 a fost susținut de Lidl Romania, OK Center. Speakerii au fost Lavinia Pavel, Strategic Manager Parenting PR și Alexandru Gruzi, consultant SEO și Social Media.

Digital Parents Talks

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: