Ne vedem la Social Media Summit 2018! ;)

social media summit bucurești

Din diverse motive, nu pot ajunge la toate evenimentele la care mi-aș dori să ajung. În curând va avea loc Social Media Summit 2018 unul dintre evenimentele la care îmi doresc să particip. Și chiar sper să ajung. Prima și singura dată când am participat a fost acum 2 ani și am scris și un articol despre cum a fost acolo.

Cui se adresează evenimentul?

Acest eveniment este creat pentru cei care activează în comunicare (companii, agenții de PR), oamenilor de marketing și vânzări. Pe lângă aceștia, sunt incluși și bloggerii, care au nevoie de toate aceste segmente în viața lor online, măcar câte puțin din fiecare.

Toți acești specialiști în social media se întâlnesc să dezbată cele mai bune campanii din anul care a trecut, să afle strategii eficiente de promovare în social media și să descopere care sunt trendurile pentru anul acesta.

De ce să mergi la Social Media Summit București?

social media summit 2018Social Media Summit este considerat a fi cel mai important eveniment despre social media. Avantajul acestui eveniment este faptul că nu te rezumi la a cunoaște doar online oamenii importanți ai online-ului, ci ai ocazia să îi întâlnești și în offline. Astfel, este o ocazie perfectă pentru networking și pentru a-ți găsi colaborări.

În plus, ești prezent la lansarea celei de a doua ediții Digital Report. De aici afli care sunt cele mai însemnate agenții digitale din țară, cele mai importante campanii de anul trecut, care sunt trendurile evoluției pieței digitale, bloggerii și vloggerii cei mai relevanți, precum și un top al conturilor de Instagram.

Cine va vorbi?

Nu voi înșira toate numele aici, ci voi menționa doar câteva dintre ele:

Tina Crețu

Senior Digital Marketing Manager, KFC

Alexander Peyre Dutrey

Consilier Adjunct al Șefului Misiunii, Afaceri Politice, Comerciale și Culturale la Ambasada Suediei în România

Tudor Galoș

Digital Transformation Consultant

Mugur Pătrașcu

Founder, Screen Native

Adela Dan

Head of Content, UM Studios

Irina Roncea

Deputy Managing Director, Golin România

 

Pe lângă aceste persoane, vor mai vorbi și cei obișnuiți ai evenimentelor legate de digital: Alexandru Negrea, Cristian Manafu, Robert Katai și Marta Ușurelu (Business Owner Biz).

Ce se va întâmpla acolo?

Vor fi 3 sesiuni de prezentări și dezbateri, întrerupte de 2 pauze de cafea și de lansarea Digital Report 2018.

Prima sesiune va aborda promovările pe car ele vom întâlni în social media anul acesta. Se va discuta despre regulile de conținut în social media, cum să creezi o strategie de conținut video cu impact, vlogging pentru business și altele. Dintre cei care vor face parte din panel amintesc pe Tudor Galoș, Tina Crețu, Alexander Peyre Dutrey, Cristian Manafu.

În cea de a doua sesiune va avea loc o dezbatere pe tema micro-influencerilor vs. macro-influencerilor între 2 echipe care vor argumenta și contra-argumenta cu privire la audiența ”bulk” vs. audiența specializată. Menționez dintre ”luptători” pe Irina Roncea, Alexandru Negrea și Mugur Pătrașcu.

În cea de a treia sesiune se va aborda tema Instagramului pentru segmentul business, cu scopul de a răspunde la întrebarea Cum pot folosi brandurile această platformă și cine va câștiga jocul Instagram în România? Maestru de ceremonii va fi Robert Katai, care va vorbi despre strategii de marketing, tactici și tool-uri, Instagram Stories și altele.

Toate aceste sesiuni vor fi urmate și de o sesiune de întrebări și răspunsuri, când se vor lămuri toate întrebările care s-au născut de-a lungul zilei respective. Sună chiar interesant, nu?

Când și unde are loc?

social media summit bucurești

Acum că v-am convins că merită să fiți prezenți, să vă ofer și câteva informații practice. Social Media Summit București va avea loc la ARCUB Gabroveni pe 28 februarie, de la ora 09.00 până la aproximativ ora 16.00. Poți cumpăra bilet de pe pagina oficială a evenimentului. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, așa că va trebui să te grăbești dacă vrei să mai prinzi un loc. Dacă nu ajungi, poți urmări live evenimentul pe acest link.

Photo credits: website oficial al evenimentului Social Media Summit 2018

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: