Budapesta – Parlamentul, pantofii și eroii

Budapesta

După o primă zi în Budapesta rezervată familiarizării cu orașul, a doua zi am intrat direct în pâine. Era o zi gri, cețoasă, tristă, friguroasă. Așa că ne-am echipat cu bocancii, hainele groase, pe dedesubt haine mai subțiri pentru că deh, nu se știe cum evoluează ziua și căciuli și mănuși pentru că trebuia să fim pregătite pentru o zi întreagă de stat pe afară.

Cum l-am ratat pe Domnul Funk

Îmi propusesem să încep dimineața cum nu se poate mai nesănătos, așa cum se cuvine într-o vacanță adevărată. Doar că uitasem că e și mama cu mine. 😀 Găsisem pe net un local numit Mr. Funk (Adresa: Arany János u. 19-21, telefon 06/70770 7590), de unde puteam să cumpăr niște shake-uri care arătau amețitor de bine: Unicorn Freak Shake sau Freak Shake – Brownie. Am intrat în local. M-am uitat pe meniu, chiar mă gândeam de care să îmi iau.

Dar mama a spus că, la prima oră, ea ar mânca ceva care să nu fie atât de dulce și că ne întoarcem acolo pe seară. Deși știam că asta nu se va întâmpla, am ascultat de mama mea. Ca niciodată! Niciodată nu am ascultat-o. De când mă știu. Mereu am făcut ce am vrut. Ei bine, acum am ascultat-o, ca o fiică exemplară. :))) Ăsta este unul dintre exemplele despre De ce să nu asculți de părinți. (Ups! Să nu îi arătați lui Vlad articolul ăsta, ok? 😛 )

Am plecat mai departe fără să mănânc nimic și mi-am zis că am timp toată ziua să îmi liniștesc și stomacul. Uitându-mă la statuia polițistului cu burtă mare, parcă mi-a fost puțin milă de mine. Ah, se pare că dacă freci burta polițistului o să ai noroc, mai ales în dragoste. Se vede cât de strălucitoare este burta lui, nu? Sunt mulți oameni care vor să aibă noroc în dragoste.

 

Piața Libertății

În continuare am trecut pe lângă fosta Bursă (Tőzsdepalota), acum sediul Televiziunii ungare, apoi pe lângă Banca Națională Ungară. Am ajuns la Szabadság tér (Liberty square), un amestec ciudat de elemente. Sunt reprezentați evreii, naziștii, sovieticii și chiar și americanii, printr-un fost președinte – Ronald Reagan.

În Liberty Square este un monument legat de cel de Al doilea război mondial care a ridicat multe nemulțumiri. Un vultur – care reprezintă Germania nazistă, atacându-l pe Arhanghelul Gabriel, care reprezintă victimele din Ungaria. Unii consideră că guvernul încearcă să acopere cu zahăr colaborarea Ungariei cu naziștii din timpul războiului. (Când voi descoperi unde este cardul din camera foto, voi avea și pozele de acolo. 😛 )

Așa că ungurii au făcut un alt fel de monument lângă cel oficial, un fel de protest tăcut al victimelor războiului. Este format din obiecte reale care au aparținut victimelor – bagaje, pantofi, fotografii, documente etc. Trecătorii sunt informați că, între 1920-1945, peste 600.000 unguri au fost trimiși la moarte de către horthyști, nu de către naziști.

În mod ironic, între statuia lui Ronald Reagan și Ambasada SUA este monumentul eliberării sovietice a Ungariei de sub ocupația Germaniei naziste. Prin anii 1990 s-a dorit dărâmarea monumentului, dar Rusia a spus că sunt soldați îngropați dedesubt. Așa că, în baza unui trtat între Ungaria și Rusia, monumentul a rămas în picioare – un obelisc cu o stea comunistă în vârf.

 

Ronald Reagan & Imre Nagy

Ceea ce m-a surprins cel mai mult aici, este statuia unui Ronald Reagan de o înălțime impresionantă. Desigur, este posibil să nu dețin eu informațiile necesare pentru a înțelege prezența acestei statui aici. Poate datorită poziției sale ferme împotriva comunismului? Mama a vrut să se pozeze cu el. Eu am vrut să îi surprind doar piciorul față în față cu al meu. 🙂

Până să ajungem la Palatul Parlamentului, am dat de o altă statuie aflată pe un poduleț – un bărbat cu ochelari, eșarfă și joben, care se uită către Parlament. Este vorba de Imre Nagy, care, pe 1 noiembrie 1956, a anunțat retragerea Ungariei din pactul Varșovia și a făcut apel prin NU ca Ungaria să fie recunoscută ca stat neutru. Desigur, a urmat invazia sovietică în aceeași lună. Imre a fost arestat și dus la Snagov, în România, apoi readus în Ungaria, unde a fost executat pentru trădare 2 ani mai târziu. Imre Nagy este unul dintre eroii naționali ai Ungariei.

 

Palatul Parlamentului, Muzeul de etnografie și pantofii

Știm cu toții că Palatul Parlamentului arată așa în urma unui concurs internațional de arhitectură, câștigat de Imre Steindl. Planurile celorlalți 2 câștigători au fost transformate, în ordine, în Muzeul de Etnografie și Ministerul Agriculturii. Clădirea Parlamentului este inspirată, după cum cred că s-a prins lumea, din Palatul Westminster din Londra. Cel mai bine se poate admira fie de pe Dunăre, fie de pe malul celălalt al Dunării. Dacă vrei să vezi detalii, atunci trebuie să mergi pe lângă Dunăre, prin fața Parlamentului. Este impresionant. Cele mai bune fotografii cu Parlamentul  le-am făcut noaptea, de pe Dunăre. De fapt, ăsta este unul dintre cele 2 motive pentru care am mers în Budapesta. 🙂

Nu am reușit să introduc în programul nostru o vizită în interiorul Muzeului de etnografie, dar la o următoare vizită nu scapă! Din ce am văzut pe net, merită o vizită măcar pentru clădirea în sine, dacă nu pentru informațiile pe care le deține. 🙂

De la Parlament am mers pe lângă Dunăre până am ajuns la monumentul pantofilor de pe Faleza Dunării.  Este unul dintre cele mai expresive monumente ale Holocaustului. Între 1944-1945, Partidul Crucilor cu Săgeți lua evreii și pe cei care erau bănuiți a-i ajuta, îi duceau pe malul Dunării, cu fața la apă, îi dezbrăcau și un pluton de execuție îi împușca de aproape în spate, astfel încât victimele să cadă în apă și să fie duse departe. Pantofii erau considerați a fi un bun de valoare și erau păstrați și comercializați pe piața neagră. Mai mult nu a rămas nimic de spus.

 

Strada Andrassy și Piața Eroilor

La momentul ăsta deja eram cam obosite de atâta mers pe jos. Am fi putut lua tramvaiul sau metroul, dar nu ne-am lăsat. Am vrut (sau cel puțin eu am vrut) să văd clădirile acelea frumoase de pe toate străzile pe care ajungeam. Am urmat cuminți planul făcut de cu seară. Era rândul străzii Andrassy și Piața Eroilor (Hosok tere) din capătul acestei străzi. Ceea ce nu am prevăzut noi era cât de lungă poate fi această stradă. E, de fapt, un bulevard lung, numai bun să stoarcă ultimele puteri din tine.

Din fericire, și eu și mama suntem încântate când vedem clădiri frumoase, fie ele și deteriorate. Vedem dincolo de trecerea timpului peste este și ne închipuim cum era când erau noi și strălucitoare. Am făcut multe fotografii la clădiri, am trecut pe lângă Operă (într-o vizită viitoare voi vizita și interiorul), Muzeul Terorii (unde mama nu a vrut să intre) și, când am ajuns în Piața Eroilor, am vrut să mergem la Muzeul de Arte Frumoase. Nu s-a putut. Era închis pentru renovare. Bun. Atunci hai să vizităm Casa Artelor, că au expusă artă contemporană. Ei bine, nici aici nu ne-a mers. Erau deschise doar 2 galerii, ambele de fotografie. Nu aveam chef de expoziție de fotografie, așa că am plecat spre Sinagoga Dohany, de data asta cu metroul, că nu mai puteam să ridicăm picioarele de jos.

 

Când am ajuns la Sinangogă, era închisă. Foarte supărată mă tot gândeam ce ghinion pe noi! După câteva minute, mi-a picat fisa. Nu era vina lor, era vina noastră, că nu ne folosim cultura acumulată. Era Shabat și, normal, nu se făceau vizite în Sinagogă. Am făcut câteva fotografii pe dinafară și am plecat spre apartament, printre tarabe cu marțipan (evident că am cumpărat) și dulciuri.

 

După 23 km de mers pe jos, ne-am pregătit de ieșirea de seară, pentru că urma să fie una deosebită: desert la New York Cafe, în hotelul Boscolli. Ne era foarte foame și ne-am gândit să nu mâncăm în cafenea, ci să încercăm un restaurant italian din apropiere. Pizza King Premium fost cea mai bună alegere culinară în combinație cu desertul de la cafenea. Despre cele 2 localuri voi povesti mai pe larg într-un alt articol.

photo credit: galeria personală și mrfunk.hu

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu