Ce vreau de la mine în anul 2018

Ai mai multă răbdare

În anul 2016 îmi propuneam ca anul respectiv să învăț să fiu mulțumită, iar anul trecut mi-am spus că trebuie să călătoresc mai mult. A venit vremea să mă hotărăsc ce doresc de la mine anul acesta. Dar mai întâi să vedem dacă am reușit să obțin ceea ce mi-am propus anul trecut.

Ce am făcut cu rezoluția de anul trecut?

Bine, aș putea spune că această rezoluție este valabilă pentru orice an din viața mea, dar anul trecut este anul în care m-am hotărât să descopăr cât mai mult, singură, cu prieteni sau familie. Așa că anul trecut am călătorit de 5 ori în afara țării. Pentru unii poate fi puțin. Pentru mine este un început bun. De fapt, am călătorit mai mult decât în orice alt an de când sunt divorțată. Îmi permiteți să spun că a fost un an reușit pentru mine, da? 🙂
În februarie am fost cu încă 3 prietene și cu mama mea în Belgia. Am descoperit că nu ne place atât de mult Bruxelles și că Brugge merită o examinare mai amănunțită. Plus că a fost prima dată când am fost cu prietenii în afara țării. Zic că ar trebui să repetăm experiența. 😉

 

Apoi a venit rândul Romei. Câștigasem în 2016 două bilete de avion în Roma în cadrul concursului de blogging Superblog. Așa că, de ziua mea, la începutul lunii mai, am mers cu fi-meu și cu prietena mea Tabi într-o excursie de 4 zile în capitala Italiei. Deși mai fusesem, de data aceasta am acordat atenție altor elemente, mai puțin explorate de turiști. Și a fost extraordinar!

 

A venit rândul concediului de vară, când, pe lângă excursia la prietena mea din Sibiu, Dani, m-am decis să optez pentru ceva ce nu mai făcusem. Am mers singură cu mașina în afara țării, mai exact în Chișinău, Moldova. Am descoperit un oraș în dezvoltare, dar un oraș care m-a surprins plăcut și care m-a determinat să iau decizia de a reveni și anul ăsta. Stay tuned! 😉

 

După ce m-am întors din Chișinău am plecat în Bulgaria cu prietena mea Otilia. Din păcate, marea majoritate a fotografiilor din această excursie s-au pierdut, dar mă voi strădui să fac un articol în care să vă spun cât de frumos a fost și ce am descoperit în respectiva săptămână.

 

Noiembrie a fost rezervat din timpul verii pentru Budapesta. Am tot călătorit prin Europa mai îndepărtată, dar aproape de casă nu prea m-am uitat. Așa că am început cu Budapesta. Și a fost o decizie bună. Colega mea fidelă de călătorii, mama, a rămas fermecată de acest oraș și l-a pus pe aceeași treaptă cu Florența și Roma.

 

Deși îmi propusesem să merg undeva o dată la 2 luni, am reușit să fac asta o dată la 3 luni. Prin urmare, eu consider că mi-am făcut ”norma” pe anul trecut și am reușit să simt că muncesc pentru ceva, nu doar pentru a supraviețui. Și, de fapt, asta ar trebui să reușim toți. Viața nu este doar o luptă pentru a trăi și a acumula. De fapt, nu mă prea interesează partea de acumulat. Oricum se alege praful de tot. Eu prefer să acumulez amintiri pe care să le spun nepoților și prietenilor mai puțin norocoși decât mine.

Acum ce urmează?

Desigur, celelalte rezoluții vor rămâne valabile. Adică îmi doresc să fiu în continuare mulțumită și să călătoresc mult. Doar voi mai adăuga ceva pe listă. Am ajuns la concluzia că, pentru a redeveni acea persoană care îmi plăcea atât de mult, trebuie să mă mai lupt puțin cu mine. Puțin mai mult.

La ce mă refer? Mă refer la faptul că ar trebui să fiu mai calmă și să am mai multă răbdare. Să reușesc să nu mă mai enervez din orice, de la cel care îmi taie calea când conduc și până la adolescentul de fi-meu. Să abordez totul cu mult calm și răbdare față de mine și de ceilalți.

Recunosc că va fi o încercare serioasă asta. Viața mea, ca și a voastră, este stresantă. Mai adăugați și faptul că sunt moldoveancă și obțineți imaginea mea. Iute, nerăbdătoare și agitată. Dar știu că sunt puternică și că, dacă îmi propun ceva, reușesc. Așa că, wish me luck! Se vor vedea artificiile de la fereastra mea tot anul. Mă refer la artificiile de la lupta cu propria-mi persoană. :))

Dacă aveți ceva sfaturi pentru mine, nu vă sfiiți! Le primesc! Fără să mă enervez! Că doar eu le-am cerut! :))

Photo credit: Toate fotografiile sunt din colecția personală

S-ar putea să-ți placă și...

6 Comentarii

  • Reply Alexa tma(mucca) 14 iunie 2018 at 2:23 am

    Oare te-ai schimbat așa mult de când ne-am cunoscut?eu te stiam o fire destul de calma, din contra eu eram cea agitata și tu erai cea care ma tempera…in orice caz, mi-a plăcut articolul tău și îți doresc sa ai parte de cât mai multe călătorii și sa realizezi tot ce ți-ai propus.kiss you

    • Reply Rahela 14 iunie 2018 at 10:56 am

      Draga mea mucca,

      Ne schimbăm în fiecare clipă a vieții. Orice ni se întâmplă ne afectează. Încă îmi păstrez luciditatea (cât de cât) atunci când lucrurile necesită o minte rece. Dar nu mai am atâta răbdare. Aici am eu de lucrat. Și cu asta mă lupt. Dar încet-încet obțin ce vreau de la mine. Știi că-s perfecționistă, mai ales în ceea ce mă privește. Din păcate. 😀
      Toate gândurile mele bune se îndreaptă spre tine ca să te felicit. Știi tu. :* Kiss and hugz, dear! :*

  • Reply Tabi 4 ianuarie 2018 at 12:31 am

    Esti o luptatoare si nu ma mir de ceea ce ai realizat-mai ales ca stiu cu ce efort le faci. Ma bucur pentru tine si vreau sa iti reuseasca si in 2018 tot ce iti propui. Te imbratisez de la un capat la Pamantului si te vad curand!

    • Reply Rahela 4 ianuarie 2018 at 1:52 am

      Îți mulțumesc, draga mea prietenă, pentru susținere și apreciere. Eforturile mele merită făcute, când văd bucuria din ochii lui Vlad, a mamei sau a prietenei mele. Ca să nu mai vorbesc de bucuria din sufletul meu.

      Of, aș veni acum până la tine la capătul acela de Pământ să ne facem de cap împreună pe drumuri. Dar mă bucur prin ochii tăi de tot ceea ce reușești și sunt tare bucuroasă că ai parte de așa fantezie devenită realitate! Love you! :*

  • Reply Adn de Femeie 3 ianuarie 2018 at 11:12 pm

    Vai ce-mi place! Vin si eu la spectacolul de artificii 😉

    • Reply Rahela 4 ianuarie 2018 at 1:53 am

      Haha! Te aștept cu mult drag, doar știi asta! Mai ales că ai avea parte de așa spectacol! :)))

    Scrie un comentariu