Valentin Frunză, Dendrariu și seară în Chișinău – a doua zi în Chișinău (II)

Prima parte a zilei a însemnat un mic dejun marca Rahela, o vizită la Muzeul Național de Artă, descoperirea singurului design hotel din Moldova, Berd’s Hotel și poveștile lui Viktor Arventiev. A doua parte a zilei a însemnat povești magice despre pasiunile oamenilor, relaxare în natură din Chișinău și vizitarea orașului noaptea.

Locul unde pantofii prind viață – Atelierul lui Valentin Frunză

Citisem despre atelierul ăsta pe strada A. Mateevici 49 când făceam planurile de vacanță. Dar nimic din ce am citit nu a povestit despre omul Valentin Frunză, despre visurile lui și despre povestea vieții lui. Am descoperit un om cald, pasionat, sincer interesat să creeze pantofi care să se potrivească stăpânului lor, stilului lui de viață.

Am aflat că a făcut prima pereche de pantofi la vârsta de 12-13 ani, împreună cu tatăl său, pantofar la rândul lui. Ni i-a și arătat. Apoi ne-a arătat și prima pereche de pantofi pe care a făcut-o ca adult, când s-a hotărât să deschidă un atelier de pantofi.

”Poate dacă tata nu ar fi avut atelierul în curte, nu aș fi acum atât de interesat și de pasionat de a crea pantofi”, ne-a spus Valentin Frunză.

Ne-a arătat atelierul unde lucrează pantofii și ne-a arătat capul de crocodil (unul mic) pe care îl ține în atelier – probabil pielea lui se odihnea pe picioarele vreunui client. Ne-a arătat uneltele cu care lucrează și ne-a spus că un muzeu i-au propus să le dea câteva dintre ele pentru a le expune. I-a refuzat, motivând că muzeul nu i-ar împrumuta lui ce unelte au expuse dacă are nevoie de ele.

Am aflat că Valentin a făcut pantofi pentru cineva care merge kilometri întregi pe jos în fiecare zi. Cineva care a distrus în 6 luni pantofi care la el primesc o garanție de câțiva ani. Acel om a venit nu să își facă alți pantofi, ci să îi repare pe aceia, să îi recondiționeze, pentru că se simțea prea bine cu ei. Am văzut diferența dintre un pantof recondiționat de el și unul care nu fusese încă recondiționat. Trebuie să recunosc, am fost impresionată de ceea ce poate face.

Am ascultat aproximativ o oră poveștile lui Valentin. L-aș mai fi ascultat încă pe atât. Când vezi un om care vorbește cu atâta pasiune despre ceea ce face, cum a pornit ceea ce face și ce planuri are de viitor, parcă nu te mai saturi să ții urechile ciulite. 🙂

Lacul Morilor și Dendrariu

Am încercat să ajung tot astăzi și la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, dar deja se închisese când am ajuns eu. Văzând cât de interesantă este clădirea, am hotărât că trebuie să revin a doua zi de dimineață. Până atunci, după o astfel de zi încărcată cu informații și emoții, nu puteam decât să aleg să mă bucur puțin de natură și să las noile informații să se absoarbă în memorie. Am ajuns în parcul Lacul Morilor, unde, în spatele unui foișor minunat, am descoperit și un zid pe care erau pictate clădiri istorice.

De aici am plecat spre Dendrariu. Intrarea a costa fabuloasa sumă de 4 lei moldovenești. Aici m-am descălțat, că deh, sunt o fată de la țară și m-am plimbat cât am putut de mult prin parc, printre moldoveni, m-am odihnit pe o bancă și am făcut fotografii. Plăcut loc. La plecare, am remarcat o sculptură mai altfel la ieșirea din parc și m-am dus să văd despre ce e vorba. Am dat peste o zonă frumoasă a parcului și m-am hotărât să mai stau puțin. M-am așezat pe o bancă, dar imediat, de pe banca din dreapta mea, aflată la vreo 20 metri, am remarcat o femeie care s-a ridicat agitată și, uitându-se cu ochii mari și puțin speriați, a început să strige ”Țiganca!Țiganca!”

Câteva secunde nu am înțeles despre ce e vorba. Apoi am priceput. Țiganca eram eu. În acel moment am început să râd în hohote, spre disperarea femeii, care se depărta vădit înspăimântată. Am mai stat puțin, zâmbind amuzată apoi am plecat, ocolind puțin doar ca să pot ieși din parc pe undeva unde femeia să mă poată vedea. Am afișat un zâmbet straniu pe buze și am ieșit din parc uitându-mă fix la femeie, fără să îmi iau ochii de la ea, zâmbind. Nici nu a mișcat. Când am ieșit din parc, am început iar să râd. Știam că am pielea mai închisă la culoare, dar dacă a fost cineva să mă confunde, a fost să mă confunde cu o grecoaică, nu o țigancă. Oricum, m-a amuzat teribil întâmplarea.

Propaganda Café, Turnul de apă și panorama orașului

Am ajuns ”acasă”, m-am schimbat și am ieșit în oraș să mănânc ceva. Citisem de Propaganda Café și am zis să verific cum e. Mâncarea a fost delicioasă, desertul minunat, muzica pe gustul urechilor și inimii mele, prețuri bune și companie excelentă.

După o masă copioasă, nu puteam să merg acasă, să dorm. Trebuia să fac mișcare, pentru a ajuta digestia. Prin urmare, am ales să mai vizitez puțin din Chișinău, să îl văd și noaptea. Am ales să merg la Turnul de apă, care mi s-a părut chiar foarte frumos noaptea, pentru că era un joc de lumini care îl făcea tare colorat și animat.  Am pus pe instagram un mic filmuleț cu jocul de lumini, dar în realitate era și mai frumoasă atmosfera.

De la turnul de apă, am vrut să văd orașul de sus. Așa că m-am dus într-un loc de unde se vedea orașul foarte frumos, adică la Belvedere de la Ciocana. Din păcate, nu am avut camera foto la mine, iar fotografiile făcute cu telefonul nu reușesc să transmită atmosfera frumoasă ce se desfășura în fața ochilor mei. Trebuie să menționez că eram singura persoană de acolo care aprecia priveliștea, ceilalți fiind prea … preocupați de partenerii lor pe care îi aduseseră în acel loc romantic. M-am concentrat pe luminile orașului, pentru a nu deranja pe nimeni. :)) Și așa s-a încheiat și cea de a doua zi petrecută în Chișinău.

Sursă fotografii: arhiva personală

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu