Sunt Rahela și sunt gurmandă

mâncare chinezească

De multe ori, gurmandul este eronat înțeles ca fiind un simplu mâncăcios. Nici pe departe! Gurmandul este o persoană care apreciază mâncarea de calitate, căreia îi plac bucatele gătite bine. Apoi, dacă tot sunt gătite atât de bine și sunt și de calitate…cum să te poți abține să nu mănânci mult? 🙂

Sunt unele persoane care mănâncă doar pentru a supraviețui. Sunt unele care mănâncă cu plăcere mâncarea. Sunt unele persoane care simt o plăcere deosebită să mănânce mâncare frumoasă, să simtă fiecare strop de aromă și să își bucure papilele gustative cu cele mai trăznite, dar delicioase combinații de alimente.

Eu sunt Rattatouille

Nici pe departe nu vreau să spun că sunt o tocăniță de legume sau un șoricel bucătar. Vreau doar să spun că atunci când vorbesc despre mâncare, în jurul capului meu sunt tot felul de arome, de gusturi, de ingrediente. Plutesc așa, imaginar, pe lângă mine, parcă așteptând să le arunc într-o tigaie să le combin în cine știe ce fel de mâncare ce mi-ar aduce-un curcubeu pe cerul gurii.

Ador să gătesc de fiecare dată ceva nou și doar ce îmi place foarte mult se mai repetă în bucătăria mea. Sunt fericită să declar că și fiului meu îi place să gătească și savurează cu aceeași plăcere o mâncare bine făcută, așa că…da. Suntem amândoi gurmanzi. Și ne plac mesele în familie, când putem să ne răsfățăm familia cu delicatesele preparate de noi.

Îmi plac mesele mari, în familii mari

Dintotdeauna mi-au plăcut mesele mari, în familie. Am crescut cu ele și tânjesc în continuare după ele. Pe vremuri, se aduna toată familia acasă la bunici și se mâncau cartofi copți la cuptor pe lemne, cu moare de varză. Un deliciu!

Acum, după ani de zile, societatea s-a complicat și are cerințe dintre cele mai complicate și mai complexe. Între timp, am descoperit că mâncarea chinezească este total diferită de ceea ce credeam eu și că mie chiar îmi place. Mult. Dar nu îmi place să mănânc singură. Așa că, am descoperit o familie mare cu care să împart mâncarea chinezească.

Colegii mei, familia mea

Cu vreo 2-3 excepții, toți suntem mari gurmanzi. Dacă nu ai grijă să anunți că mănânci mai târziu restul de mâncare de la prânz, riști să rămâi fără mâncare. Iar dacă aduce vreunul un gem sau zacuscă de la părinți, nu există să mănânci singur. Se scoate la masa de prânz și toți gustă până nu mai e nimic. La fel se întâmplă cu orice mâncare pe care ai aduce-o de acasă. Și îmi place că se mănâncă la grămadă. Mă simt ca într-o familie.

Cum e la birou când ne e foame? Nu te poți înțelege cu nimeni. Mai ales când întârzie firma de catering. Atunci dăm comandă de mâncare chinezească. Și întrebăm din 10 în 10 minute dacă nu a ajuns comanda. Când, în cele din urmă, ajunge, e bătaie pe locuri la masă. De cele mai multe ori ne îngrămădim mult mai mulți decât ar încăpea în mod normal la masa respectivă .

Share your box

Abia dacă mai avem loc pentru coate, dar suntem fericiți. Când comandăm chinezesc e lege: mâncarea se împarte mai mult decât de obicei. Respectăm îndeaproape tradiția și cultura asiatică de a share-ui mâncarea între noi, toți cei prezenți la masă.

Pe masă, cu siguranță, se găsesc pachețele de primăvară, salată de urechi de lemn, pui Shanghai, vită Sichuan și pui pe plită încinsă. Mai sunt și altele, dar aceste mâncăruri sunt prezente de fiecare dată. După ce desfacem toate cutiile, ca la un semnal, începe nebunia:

Cine vrea pachețele?

Eu vreau Shanghai.

Dă-mi și mie niște vită!

Mai are cineva orez cu legume?

și așa mai departe. Până să începem să mâncăm, fiecare are un maldăr de mâncare în farfurie format din toate mâncărurile de pe masă. Doar trebuie să le încercăm pe toate, nu-i așa? Și uite așa, sporovăind câte în lună și în stele, trece timpul repede și râsetele fac ziua să fie mai frumoasă și frunțile ni se descrețesc, iar stresul zilei se topește odată cu mâncarea din farfuriile noastre.

Acum că mi-am făcut poftă, știu ce gătesc în weekend. Să avem poftă, zic! 🙂

Sursa imagini: wuxing.ro / pixabay.com

S-ar putea să-ți placă și...

17 Comentarii

  • Reply Ioana Marinescu 14 aprilie 2017 at 11:46 am

    Mancarea chinezeasca e pe primul loc pe lista mea. As comanda oricand, orunde, la orice ora 🙂 Noroc cu autocontrolul, ca altfel…vai de fundul meu, la propriu :-). My fav – ui dulce acrisor si pui cu lamaie. Sa stii ca o sa incerc aplicatia

    • Reply Ioana Marinescu 14 aprilie 2017 at 11:47 am

      Hmm, ce de greseli. Pui, desigur 🙂

      • Reply Rahela 14 aprilie 2017 at 11:53 am

        Stai liniștită că am înțeles. Înțeleg tot ce înseamnă mâncare. :)))
        Din cauza mâncării chinezești sunt la dietă acum. ahahahah

  • Reply Alina Sas 13 aprilie 2017 at 3:32 pm

    Hmm, pofta de pachetele! :)) Tot a venit primavara 🙂

    • Reply Rahela 13 aprilie 2017 at 4:28 pm

      Pachețelele astea merg oricând și oriunde. :))

  • Reply Marina 13 aprilie 2017 at 12:56 pm

    Vin și eu la masă! Sunt grumandă , uneori junkcoholocă – când sunt streastă. Love chinesse food!

    • Reply Rahela 14 aprilie 2017 at 1:04 pm

      Te aștept! :))

  • Reply Miruna Tirca 12 aprilie 2017 at 8:30 pm

    Miam, miam, mi-a placut acest articol! Si poza cu pachetele de primavara – offf, vreau!

    • Reply Rahela 13 aprilie 2017 at 10:04 am

      Wu Xing abia așteaptă să ți le livreze! 😛

  • Reply Simona 12 aprilie 2017 at 4:59 pm

    Chinese? Yes, please! Yes, Yes, Yes!!! Oricand, sub orice forma, take out sau facuta de mine acasa. 😀

    • Reply Rahela 12 aprilie 2017 at 5:19 pm

      Same here! :)) Dar prefer homemade. 😛

      • Reply Schmitza 12 aprilie 2017 at 9:12 pm

        și soțul meu pregătește un arsenal….și tot pentru mese între prieteni. Dar am comandat pe vremuri și de la Wu Xing :). Orezul cu ciuperci de lemn și vita cu caju erau preferatele mele.

        • Reply Rahela 13 aprilie 2017 at 10:04 am

          Eu și acum comand de la ei. La birou, cum spuneam. Dar când sunt acasă…e păcat de talentele mele bucătăricești. :))

  • Reply eumiealmeu 12 aprilie 2017 at 4:25 pm

    Soțul și copilul sunt fani bucătărie asiatică… Vegetariană. Eu, când aveam drumuri la Cluj, doar de la restaurantul chinezesc mâncam pentru că îmi plăcea gustul lui puiu* :)…

    • Reply Rahela 12 aprilie 2017 at 4:34 pm

      E clar. Vă invit pe toți la mine și gătesc chinezesc. Ție îți fac separat, fără pui. 😛

  • Reply Raluca 12 aprilie 2017 at 11:07 am

    Sunt Raluca și sunt gurmanda, dar nu am servit niciodată mâncare chinezeasca. Nu am avut ocazia și cred ca nici nu am fost curioasa, însă mi-ai stârnit interesul . Cu prima ocazie o sa încerc.

    • Reply Rahela 12 aprilie 2017 at 11:24 am

      Ai putea încerca sa gătești chiar tu. Sosul îți garantez că va fi mult mai bun acasă decât la restaurant, unde îneacă mâncarea în sos. 😉 Să îmi spui cum ți se pare! 😛

    Scrie un comentariu