Vreau să fiu cât mai pufoasă. Dar pe interior!

pufoșenie

Când spunem pufos, cam toți ne gândim fie la câteva kilograme în plus pe care le-am luat – sau mai bine, pe care le-a luat altcineva, nu noi! – sau la ceva moale, ușor, plăcut la atingere. Ei bine, eu mai am o variantă, în afară de pui de rață, păpădii și picioare grăsune de bebeluși.

Vreau să simt pufoșenia

Îmi plac și nu îmi plac lucrurile pufoase. Cred că sunt alergică la puf. E adevărat, că dacă văd ceva pufos, simt dintr-odată nevoia de a atinge. De a simți pufoșenia. Dar, pe de altă parte, nu pot să simt puful pe nas că începe să mă mănânce și chiar și strănut. De aceea, prefer lucrurile pufoase pe care nu le pot atinge fizic. Cum ar fi norii. Ador să stau pe spate să privesc călătoria norilor. Trec prin fața mea într-o continuă schimbare și adaptare. Iau diverse forme, uneori chiar amuzante – bine, uneori este posibil să fie vorba doar de imaginația mea bogată.

Cel mai mult ador sentimentele pufoase. Ce vreau să zic? Vreau să spun că îmi plac lucrurile pufoase care mă fac să mă simt ca și cum m-aș cufunda și m-aș mai opri. Care îmi încălzesc sufletul și mă fac să simt dorința de a-mi cufunda nasul în acel moment, să simt pufoșenia. Momentele acelea relaxante pe care dorești să le ții aproape de inima ta pentru a te menține pe linia de plutire când totul atârnă ca o greutate legată de gât și simți că nu te mai poți menține la suprafață.

Lumea e plină de pietre de moară

Mă uit în jurul meu și remarc prea multă lume care umblă de ici-colo cu greutăți legate de picioare. Prea puțini cei care zboară, prea puțini cei care își permit libertatea de a pluti. Prea mulți sunt cei aplecați de spate, târându-și viețile ca pe o povară. Viața ar trebui să fie despre momente frumoase, despre sentimente care merită retrăite sau de care îți dorești să îți amintești des. Cum ar fi când l-ai ținut de mână prima dată sau când ți-ai privit pentru întâia oară copilul. Sau, de ce nu, când ai petrecut o seară minunată în doi, râzând în hohote la o comedie, în timp ce te odihnești pe umărul lui sau al ei.

Ar trebui să învățăm, să ne educăm să ne facem viața mai frumoasă. Să ne facem viața pufoasă. Cea mai pufoasă. Să ne concentrăm pe chestiunile care merită atenția noastră întreagă. Poate ar trebui să ne decidem ce este important pentru noi și ce ne dorim să rămână în sufletul nostru pentru totdeauna și să depunem toate eforturile să nu ne lăsăm deturnați. Ar trebui să luptăm pentru ceea ce ne dorim și ceea ce visăm să avem în viața noastră.

Oasele nu sunt pufoase

Lumea femeilor, în special, este una greu de trăit. Și nu spun asta pentru că sunt o feministă care luptă pentru drepturile femeilor sau pentru că vreau să mă victimizez. Nici gând. Spun asta pentru că suntem atât de ușor de influențat cu orice. Mai ales cu modul în care arătăm. Ne facem singure viața mai grea.

Și ce dacă avem câteva kilograme în plus? Și ce dacă revistele și televiziunea promovează doar oase acoperite? Nu aceea suntem noi. Nu aceea este frumusețea. Frumusețea este seninătate, este simțul umorului, este eleganță, este capacitatea de a ne face singure viața mai frumoasă. Dar faptul că suntem mereu la dietă nu ne face mai frumoase și, cu siguranță, nu ne transformă în ființe atrăgătoare. Mai ales când eu sunt un mare fan brânză pufoasă…

Indiferent de ideile societății în care trăim, trebuie să fim conștiente că frumusețea sau pufoșenia interioară nu ne este dictată de norme, reguli sau idei rigide. A fi o femeie pufoasă pe interior sună a pace, plenitudine și delir. Delir bun, ca și cum ai fi îndrăgostită pentru prima dată. Ca și cum toți fluturii din lume au dat năvală în stomacul tău. Ca și cum mintea iți este clară și și-a găsit locul. Când idei și sentimente sunt atât de unite încât parcă le poți vedea aievea. Ca și cum ai auzi culori.

A fi pufos e o chestiune interioară, dar de care trebuie să ai grija. Pufoșenia se poate transforma în ceva rigid în momentul în care iți pierzi credința. Crede în pufoșenie!

Sursă imagini:

pexels.com/colecția personală/shutterstock.com

S-ar putea să-ți placă și...

1 Comentariu

  • Reply Simona fan branza fericit 16 martie 2017 at 2:15 pm

    Multumim Rahela pentru articol. Mult succes!

  • Scrie un comentariu

    %d blogeri au apreciat: