Nu am putut rezista tentației…

Recunosc, sunt dependentă. Nu pot trăi fără asta. Mereu îmi vine în minte și petrec mult timp făcând asta. Da, vorbesc despre scris. La fiecare pas îmi vin idei despre noi articole. Dar nu am timp mereu să notez ideile și le pierd. Din păcate. Pentru că îmi amintesc senzația de entuziasm pe care am avut-o când mi-au răsărit în minte respectivele teme. Cum s-ar spune…I’m a words-junkie. Chiar și glumele mele preferate sunt cele care conțin jocuri de cuvinte. Need I say more?

Îmi calc promisiunea făcută mie însămi

Astă-toamnă, după ce s-a încheiat ediția de toamnă a Superblog 2016 mi-am promis că nu mă voi mai băga în ceva atât de mâncător de timp și de energie. Că este mult prea mult și că nu am suficient timp să fac și asta. Ei bine…am uitat de promisiunea respectivă. După ce postez acest articol, mă voi înscrie la ediția de primăvară a Superblog 2017. Durează doar o lună și, sper eu, va fi la fel de antrenantă ca și cea de astă-toamnă.

Un prieten ar spune că mă laud

Da, cu siguranță este vorba că mă laud în paragraful ăsta. Dar dacă nu mă laud eu…atunci cine? 😀 Prin urmare, poate decizia de a-mi încălca promisiunea este influențată și de faptul că am și câștigat niște premii. Cum ar fi biletele de avion (câștigate cu articolul ăsta de la Ryanair) pe care le voi folosi de ziua mea, când voi merge cu Vlad într-un city-break ce ne va adânci în istorie, străzi din piatră cubică, clădiri din piatră pe care se odihnește leneș soarele, înghețată extraordinar de bună și stări de bine pe care le ai doar când călătorești.

Apoi am mai câștigat premiul 2 (premiul a fost în bani, de la Enermed Impex SRL – www.avizez.ro) cu un articol pe o temă dragă mie: casele pasive. Probabil s-a simțit dorința din spatele cuvintelor. Dorința mea de a avea o casă exact așa cum am descris-o în articol. Un al treilea premiu (de la Answear) a venit cu ajutorul acestui articol despre…pantofii mei kaki de sport. Nu glumesc. Am câștigat premiul 3 cu acest articol. :))

Câștigul nematerial a fost mult mai important

Știu, e un clișeu. Și totuși, unul cât se poate de adevărat. Am cunoscut oameni faini, oameni cu care am râs, cu care m-am mai revăzut și la alte evenimente (vezi pozele). Am trăit intens momentele înscrierii la limită a articolelor, având de partea mea mai multe persoane decât aș fi crezut că sunt dispuse să ajute, având în vedere că acesta este, totuși, un concurs. Și le mulțumesc încă o dată.

Apoi a fost Gala Superblog, care s-a ținut la un hotel foarte chic, Hotel Arc de Triomphe, cu mâncare bună și atmosferă frumoasă, degustări de brânzeturi și vinuri și multe poze!

Mai mult, m-am cunoscut și mai bine. Mi-am confirmat că mintea mea este mai ageră și mai atentă atunci când e vorba de o situație limită. Că #SuntRătutită în general, dar atunci când e vorba de o urgență, eu sunt una dintre persoanele pe care le dorești în jur.

Apoi, m-a ajutat să învăț să scriu ”la comandă”, cum s-ar zice. Mie îmi place să scriu despre ce vreau eu. Scriu doar pentru campanii care îmi plac. Unde aș avea ceva interesant (zic eu) de spus. Dar aici a trebuit să scriu la fiecare probă. Indiferent dacă mi-a plăcut sau nu. Și asta este greu de făcut. Dar am reușit. Și am ajuns pe locul 15 cred. Nu mai știu. Nu m-a interesat foarte mult clasamentul. 🙂

Dau o șansă și lui Spring Superblog 2017

Dacă ediția din toamnă a fost prima ediție la care am participat, am zis că dau o șansă și ediției de primăvară, să văd cu ce mă poate surprinde. Se pare că o parte dintre sponsori sunt aceiași din toamnă, dar au apărut și unii noi. Să vedem de câtă creativitate vor da dovadă sponsorii în cerințele probelor. So…bring it on, Spring Superblog  2017! get ready for me! Ah, anul ăsta înscriu și revista mea Chantel.ro în această competiție. M-am gândit să provoc puțin și echipa Chantel la un test de creativitate. să vedem ce va ieși! Numai lucruri bune, desigur! 🙂

Prin urmare, mă așteaptă o primăvară aglomerată! Vă invit să fiți alături de mine în luna martie și nu numai! Aștept criticile voastre constructive, dar și încurajările sau comentariile voastre. 🙂

S-ar putea să-ți placă și...

4 Comentarii

  • Reply Galia 27 februarie 2017 at 5:52 pm

    sunt sigura ca te vei descurca !!!

    • Reply Rahela 27 februarie 2017 at 11:46 pm

      Mulțumesc de încrederea acordată, Galia! Te îmbrățișez cu dooor! :*

  • Reply Adn de Femeie 26 februarie 2017 at 9:50 am

    Ce sa-i faci? SuperBlog creaza un soi de dependenta 😛 Editia aceasta va fi tare interesanta, abia astept sa citesc articolele tale, cat si cele de pe chantel <3 Sa vina cat mai multe note cu doi de zero <3

    • Reply Rahela 26 februarie 2017 at 10:20 am

      100 pe linie!!! :)) Deja mi-e groază de cât timp îmi va lua. Dar să sperăm că totul va merita. 😛

    Scrie un comentariu