Știm ce ne face fericiți? Acționăm în acea direcție?

Ce mă face pe mine fericită? Am scris pe această temă chiar pe prima pagină a acestui blog:

”Fericirea e relativă, dar știu că atunci când călătoresc sunt cel mai aproape de sentimentul acesta. Visul meu este să călătoresc peste tot în lumea asta, să mănânc mâncăruri locale de care nu am mai auzit, să cunosc oameni extraordinari și să fac fotografii. Și dacă aș putea face toate astea alături de băiatul meu…totul ar fi PERFECT.”

Dar nu mi-a fost de ajuns să știu ce mă face pe mine fericită. Trebuia să aflu și de la alții ce îi ajută să atingă starea de bine. Sunt o ființă curioasă și mi-e bine așa. 🙂

”Cercetare” de capul meu

cercetareAm întrebat pe prietenii mei de pe Facebook ce îi face pe ei fericiți. Unele răspunsuri m-au uimit. Mă așteptam la chestii mai… puțin egoiste. Altele m-au amuzat. Cu altele am rezonat, iar altele mi-au înmuiat inima. Nu pot spune că este o mare cercetare. Dar e o imagine destul de precisă a ceea ce face omul să vibreze. Mai jos am adunat răspunsurile lor celor care s-au încumetat să îmi răspundă la întrebarea adresată:

”Pe tine ce te face fericit?”. 

Ce a ieșit în urma ”cercetării” mele?

 Luisa

Pentru ea, asta este fericirea:

Să dooooorm 😃😃

Disclaimer: I-am zis că o înțeleg, așa eram și eu când Vlad era mai mic. Aș fi dormit oriunde, oricând, oricât. Doar să prind ceva somn. Multe mămici cred că rezonează cu ce spunem noi aici. :))

Ana

Ea a avut un răspuns concentrat pe partea de ajutorare a celor care au nevoie:

Să fiu umărul celor care au nevoie de sprijin.

Mai exact, Ana este fericită când este o binecuvântare pentru cei din jurul ei. Și asta se vede aproximativ în fiecare zi pe pagina ei de Facebook. Succes, Ana! 🙂

Monica

A fost de acord cu mine. Simte că aceleași lucruri o fac și pe ea fericită.

Same thing for me! <3

Evident, am punctat faptul că ar trebui să ne vedem mai des. Cine se aseamănă, se adună, nu?
Și cred că am adunat de-a lungul timpului câteva chestii la care se asemănăm, nu-i așa, Monica? 😉

Daniela

Ea își dorește să facă pe alții fericiți, dar a vrut să menționeze și modalitatea exactă prin care ceilalți o pot încânta:

Pe scurt: sa fac oamenii fericiti. Ce pot face oa-(men)-ii pentru a ma face fericita:

 Practic, ea vrea să dea fericire la schimb. Și o face cu mare bucurie!

Arcadia

Aici avem un caz de fericire un anumit pui este alături de ea: 

S-o țin în brațe pe Alma. 😍

Draga de ea, nu?

Desigur, când Vlad îmi e în brațe…se rupe filmul, uit de tot și mă topesc încet-încet, mai ales cu complimentele pe care mi le face în ultima vreme. Mor de drag, așa că înțeleg! 😉

Ana-Maria

Ea este îndrăgostită. De bicicleta ei. :))

Eu sunt fericita in compania copiilor, cand pictez si cand merg cu bicicleta. As merge peste tot cu bicicleta, chiar si in casa as sta pe ea cand as picta. :))

Este absolut normal ca acesta să fie motivul pentru care mie îmi place de ea, nu? Apropo, vreau și eu bicicletăăăăăăăă…. 🙁 

Diana

Știe și ea exact ce îi face sufletul să vibreze:

Fericirea e in prietenii, zâmbete nesfărșite, raze de soare, râsete de copii si o cafeaaaa bunaaaaa ☕️ !!

M-am întrebat, vorbind cu ea, dacă fericirea o fi și în a surprinde momente delicioase cu camera de fotografiat. Voi ce credeți? 

Cătălin

Eu îi zic, de fapt, Adam (primul „copil”). El vede fericirea prin ochi de copil:

Sa fac tot ce vreau, cand vreau, cat vreau!

Iar ceilalți?

Ceilalti…sa se mai raporteze si la fericirea mea. Ca atunci cand sunt nefericit ii doare oricum in ###.

Probabil că așa este. De fapt, în majoritatea cazurilor cam așa este. Dar eu sunt defectă. Nu mă pot gândi mereu doar la mine. 😎

Cătălin, în schimb, poate:

Fericirea altora, cu exceptia fericirii copiilor si a dinamovistilor, ma face nefericit… 🙂

Concluzii în urma ”cercetării” mele

Desigur, fiecare este liber să tragă ce concluzii dorește, dar fiind blogul meu, voi arunca și eu în câteva idei care s-au conturat în răspunsurile celor care au avut curajul să îmi spună ce îi face fericiți.

Numero uno

Prin urmare, prima concluzie care mi-a încolțit în minte a fost că fericirea este, în general, formată din mici bucurii egoiste. Fie că vrei să ai pe cineva alături, fie că vrei să faci ce dorești, când dorești sau să călătorești, toate astea sunt chestii egoiste. Newsflash! Fericirea este o chestiune egoistă? 

Second in line

Apoi am remarcat că, totuși, există și o parte altruistă, unde pe tine te face fericit binele celuilalt, faptul că aproapelui tău îi este bine. Fie că afli ce îl face fericit și îi îndeplinești dorințele, fie că îl ajuți exact atunci când are nevoie, gândul tău este la celălalt și asta te face fericit. Hmmm…Dacă vreau să fiu fericită trebuie să mă ocup de fericirea celorlalți?

Third time’s the charm

Ei bine…cred că, așa cum este valabil cam în orice domeniu, secretul este în echilibru. Dar îmi este clar că nu vei avea sufletul niciodată plin, nu vei fi niciodată fericit, dacă te gândești numai și numai la propria persoană. Trebuie să îți pese de altcineva ca să atingi acel sentiment de bucurie deplină. 

S-ar putea să-ți placă și...

2 Comentarii

  • Reply eumiealmeu 25 februarie 2017 at 12:28 pm

    Aș mai căuta un sponsor cu aceeași sumă și aș publica o carte. Evident, după ce aș găsi desenatorul… 🙂

    • Reply Rahela 25 februarie 2017 at 10:43 pm

      Încearcă să iei legătura cu tipa de care ți-am zis. Poate vă înțelegeți! 🙂
      Cât despre sponsori…vrei să te ajut să faci o campanie de crowdfunding? 🙂

    Scrie un comentariu