Internetul – nectarul bloggerilor

internet

Trebuie să recunosc: fără internet, viața mea ar fi mai relaxată. Nu aș avea deadline-uri la articole, nu ar trebui să programez postări pe Facebook sau să dau atâtea share-uri și nici nu aș sta atâta timp cu ochii în ecrane de tot felul. Probabil aș observa mult mai multe câte se întâmplă în viața ”reală”.

Fără internet, visele mele ar fi doar vise

Dar, cum am mai tot spus, visul meu este să mă pot întreține din ceea ce fac ca freelancer, ca să călătoresc prin toată lumea când doresc. Iar cum ceea ce știu eu să fac se realizează, în principal, prin intermediul internetului, dacă nu ar exista internetul, totul ar fi mult mai greu. Mult mai greu de realizat, de obținut și mult mai greu de transmis către ceilalți. Iar visul meu de a descoperi alături de copilul meu lumea s-ar îndepărta, în loc să se apropie.

Pentru mine internetul înseamnă ”ajutorul potrivit” la timpul potrivit. Înseamnă o mașină spațioasă, cu tracțiune integrală, cutie manuală, cu garda la sol mare.

Ce faci când nu ai internet?

Când m-am mutat în apartamentul unde stau acum, aici nu era internet. Nu fusese locuit niciodată. Iar eu, pe vremea aceea, eram freelancer. Și era ok. Doar că….exact în ziua când m-am mutat aveam un termen la un proiect și aveam nevoie de internet. Mă plimbam printre cutii cu haine, cărți, mărunțișuri și discutam la telefon, căutând oferta cea mai bună. Pierdusem din vedere că acolo nu aveam net și nu căutasem înainte să mă mut (#SuntRătutită), așa că, la prima oră a dimineții făceam ture și negociam.

Cum negociam? Simplu. Am sunat la toți și i-am întrebat în cât timp îmi pot pune internet. Mai menționam că am nevoie de internet ASAP și că dacă nu pot avea internet în maximum 2 ore, nu iau de la ei. În cele din urmă, am dat de unii care au spus că au soluția. Va veni cineva în mai puțin de 2 ore cu un stick de internet și cu contractul, iar a doua zi vor veni și cu internetul pe cablu.

Am sărit în sus de bucurie. Într-o oră jumătate tipul respectiv era la ușa mea. Am semnat contractul pe o cutie, el a plecat, iar eu am trecut la configurarea internetului. Și cum sunt puțin atehnică la treaba asta…nu prea mi-a ieșit. Alte telefoane, stat pe speaker 20 de minute ca să trecem prin toate etapele și până la urmă, am avut net în ziua respectivă. Chiar dacă era mai cu sughițuri, din cauza semnalului prost din cartierul meu. Dar proiectul a fost terminat la timp și nu a trebuit să explic clientului cum se face că nu m-am ținut de cuvânt, deși garantasem ziua și ora.

Povestea continuă

A doua zi după întâmplarea de mai sus aveam un alt termen. Îi așteptam pe cei care trebuia să vină să îmi pună internetul prin cablu, pentru o viteză mai bună și pentru a elimina ”sughițurile” din eter. Ei bine, cum se întâmplă și în alte domenii din viață, totul a mers ca uns, până a plecat specialistul. Cât a fost în apartament, clipoceau beculețele de la router ca luminițele de Crăciun și ca ochii mei gândindu-mă că încă un proiect va fi încheiat cu succes.

După ce a plecat și după ce eu mi-am făcut o cană cu ceai fierbinte – era iarnă încă – m-am întors în pat (singura mobilă funcțională), cu laptopul în brațe și hai să lucrez! Surpriză! Internetul nu mai funcționa. Nervi, crize, evident! Am sunat iar la providerul de internet, agitată, nervoasă și supărată în același timp. Și-a cerut scuze, a spus că a notat problema, că va lua legătura cu echipele de pe teren și că vor reveni în cel mai scurt timp. Ce bine era dacă aș fi cerut nr. de telefon al tipului care mi-a pus internetul nu?

Mi s-a părut o veșnicie până a ajuns salvatorul meu, iar timpul trecea fără ca eu să fac ceva anume. Doar măsuram apartamentul în lung și-n lat și mă gândeam că nu pot să termin proiectul. Și era unul și mai important și mai urgent decât cel din ziua anterioară! Depindeau foarte multe lucruri de traducerea mea! După vreo oră, a ajuns înapoi băiatul respectiv. Zâmbea când a ajuns. Când am deschis ușa, i-a pierit zâmbetul instant.

S-a prins că nu e loc de glume și a trecut rapid la reparat problema. Inițial a crezut că m-am împiedicat de cablu și l-am scos din priză, dar cum să fac asta dacă acel cablu avea 10 metri – așa am vrut eu, să mă plimb cu el în toată casa 😀 – și nu era forțat în nici un punct? Apoi a realizat că am făcut eu niște modificări la configurare – deși eu habar nu aveam că le făcusem – și de aceea s-a dat totul peste cap. În 10 minute, aveam net, iar eu tronam în vârful patului, lucrând ca o albinuță.

Totul e bine când se termină cu bine

Cel de-al doilea proiect s-a terminat cu bine, clientul a fost mulțumit că a primit traducerea la timp, iar eu fericită, pentru că nu îmi place să promit și să nu mă țin de cuvânt. Povestea mea nu s-a terminat. La un moment dat voi ajunge din nou freelancer. Și de data asta nu voi mai renunța doar pentru că ies din casă. De data aceasta voi lucra din oraș, din cafenele, din cafenele, de pe plajă, de oriunde. Voi avea ocazia să vorbesc cu diverse persoane și nu voi mai simți nevoia să mă angajez ca să nu stau singură în casă.

Și așa voi ajunge să lucrez de oriunde din lumea aceasta și voi face totul cu și mai multă plăcere, iar asta se va simți în vocea mea, în atitudinea mea, în scrisul meu, se va citi pe fața mea și pe fața lui Vlad.

Gândiți-vă cum ar fi să trebuiască să scriu un articol pe blog despre locul unde sunt, despre oamenii faini de acolo, despre restaurante, clădiri și străzi și să nu am internet… Nu aș mai putea spune că sunt blogger dacă nu ar exista internetul!

Mi-am amintit de povestea asta pentru că D-Link m-a provocat să spun o poveste despre un moment când aveam extrem de multă nevoie de internet și nu voia să funcționeze. Și că tot am spus de ei, trebuie să știi că împlinesc 30 de ani de la înființare, iar produsele D-Link se găsesc la Altex, eMag, Flanco, PC Garage, EvoMag sau cel.ro.

 

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu