Dacă am ștampilă, am fost în Turcia sau nu?

turcia

Că sunt călătoare, asta am stabilit deja. Nu e rost să mai revin să întăresc ideea. Dar vin acum eu cu o întrebare care ar putea părea ciudată, dacă nu ar fi îndreptățită: dacă am pe pașaport o ștampilă de la vameșii unei țări, înseamnă că acum pot să mă laud în stânga și în dreapta că am fost în țara respectivă?

Cum adică ai ștampilă de Turcia și nu știi dacă ai fost sau nu acolo?

Probabil că ar trebui să încep cu câteva explicații, înainte de a veni cu o astfel de întrebare. Nu născusem de multă vreme. Așa, de vreo lună, deci era pe la începutul sau mijlocul lui aprilie. Eram încă stresată și obosită. Încă nu găsisem un ritm al meu și al copilului meu și simțeam nevoia unei pauze. Plus că se apropia și ziua mea de naștere.

Și iată că am primit un cadou surpriză – exact ceea ce aveam nevoie: o excursie în Turcia, cu tot cu Vlad. Cazarea era la un hotel din acela magic, cu camere din care cobori direct în piscină. Vă dați seama ce încântare pe capul meu, da?

Erau toate premizele unei vacanțe extraordinare. Copilul meu oricum mânca și dormea mai tot timpul. La fel urma să fac și eu; plus că urma să înot, să mă relaxez și să îmi mai revin puțin. Sau cel puțin ăsta era planul inițial. Am plecat dimineața foarte devreme. Făcusem un culcuș pentru Vlad pe bancheta din spate a mașinii și mă asigurasem că nu îl va deranja soarele când va ieși. Evident că luasem zece mii de bagaje numai pentru Vlad și totul era pregătit ca eu (noi) să mă(ne) bucur(ăm) din plin de tot ce urma să se întâmple.

Drum întins. M-am bucurat de peisaje, de conversație, de Vlad, de tot. Și, în cele din urmă, am ajuns la vamă. Am trecut de vama românească și apoi am ajuns la cea turcă. Credeam că o să fie la fel de ușor să trecem și de ea. Ei bine, ne-am înșelat. Cum așa? Păi uite așa. Mașina cu care călătoream era luată în leasing pe o firmă și uitasem acasă FIX împuternicirea cu ștampila firmei că putem ieși din țară cu respectiva mașină. Și dacă la români se pare că nu fusese o problemă prea mare, la turci era.

glumă

Ne-au explicat foarte frumos că mașina este încadrată în clasa de lux și că, dacă aveam o mașină obișnuită, ar fi închis ei ochii, dar așa… Traficul cu mașini de lux e prea mare la ei și nu riscă. S-a uitat puțin în mașină, unde eu îl hrăneam pe Vlad, mi-a făcut din mână și a plecat de lângă mașină. În ciuda explicațiilor și rugăminților, turcul nu a vrut să ne lase să intrăm în țara lui. Ne-a pus ștampilă de intrare în Turcia doar ca să putem să facem cale întoarsă.

Încă o zi rătutită, încă o ștampilă veselă

Și uite așa, am făcut cale întoarsă, îndepărtându-ne din ce în ce în ce mai mult de camerele ce aveau scară ce cobora direct în piscină, lăsând în urmă relaxarea mea și prima mea vizită în Turcia. Mă gândesc eu acum… cu un zâmbet înțelegător pe buze, desigur…oare cât s-o fi distrat pe seama mea ștampila din dotarea celor de la granița turcă? Să vii tu până la graniță, cu bebelușul după tine și să nu poți să îți faci vacanța, pentru că ai uitat acasă o foaie cu o ștampilă pe ea!

Probabil și-a sunat neamul din București, ștampila notariatului unde a fost făcută împuternicirea uitată și au râs ore întregi pe seama noastră!

Dialog închipuit între ștampile

ștampilă de buzunar-Madame Ștampilă de București, ai auzit de Petrești? 😀

-Nu pot zice că am auzit ori ba, de nu-mi spui despre ce e vorba, Bayan Türk damgası (doamnă ștampilă turcească)!

-Au venit la tine 2 Petrești mari și unul mic, ca o zi de primăvară după o iarnă lungă, să le dai încuviințarea să plece spre mine?

-Venit-au! Păreau a fi de treabă. Copil frumos, cu ochi albaștri, jucăuși, și un zâmbet de te însenina numai de-i zăreai! Le-am dat din tușul meu cu mare drag. 

-Bine făcuși. Că altfel…era o zi obișnuită la muncă pentru mine. De dimineață până seara m-ar fi dat vameșii cu capul de un pașaport sau altul, fără să am și eu parte de nițel amuzament. 😀

-Păi ce făcură, de ești așa pornită pe distracție?

Cum să nu fiu? Au sosit frumos în vamă, să meargă să se relaxeze într-o stațiune și șeful meu, vameșul, i-a trimis înapoi la ei acasă. Și s-ar fi relaxat bine de tot, garantat! I-am auzit eu cum vorbeau și vameșul le-a zis că lui chiar îi pare rău că nu îi poate lăsa să meargă. Mai ales că aveau un bebeluș cu ei…

-Zi-mi odată ce au făcut, că mi se usucă cerneala de nerăbdare! Te învârți ca un titrez în jurul subiectului! Mă trec toate tușurile din lume până termini tu povestea!

-Stai că-ți spun acum. Au venit atâția kilometri fără împuternicirea dată de tine! Îți poți închipui??? 😀 

-Nu pot să cred!! Pe tușul meu! De ce ar face așa ceva?? 😀

-Nu știu, dar nu pot să cred că au venit până aici și nici nu au ajuns să se bucure de hotelul plătit și de tot ce aveau rezervat pe aici. 😀

-Trist, tare trist. 🙁

-Să nu confundăm coada vacii cu ștampila primăriei! Este orice, numai trist nu! Eu și celelalte ștampile, colegele mele de birou, ne tot amuzăm de azi-dimineață pe seama lor. 😀

Pot să spun că am fost în Turcia sau nu?

Acum, după ce ne-am distrat alături de ștampile de pățania noastră, aștept să mă luminați voi pe mine: fost-am eu în Turcia, or ba? Că de intrat pe teritoriul ei știu că am intrat, dar mai mult de atât…nu am mai reușit de atunci. E ca un fel de blestem al ștampilei. 😀

Mi-am propus de nenumărate ori să ajung acolo. Ba eu și Vlad, ba cu prieteni, dar niciodată nu am reușit să fac realitate intențiile. Și sunt mare fan mâncare și mirodenii turcești – pe care le-aș descoperi în pas domol prin Marele Bazar din Istanbul.

Pentru mine ștampila este Colop

ștampilă

Și că tot am vorbit atâta de ștampile, hai să vă zic câte ceva și despre ele. Dacă mă pui să numesc doar 2 firme de ștampile, eu, personal, nu aș ști decât una: COLOP. Acuma, sincer…mai există și altele? Și, deși am vorbit doar de ștampile oficiale, există atâtea tipuri de ștampile pe care aș putea să le folosesc!

De exemplu…eu mi-aș face o ștampilă personalizată pentru fiecare carte din biblioteca mea. De exemplu…aș aplica ștampilă cu #SuntRătutită pe toate cărțile. Să știe lumea că-s ale mele și că-s rătutită. 😀

Apoi aș vrea o ștampilă pix pentru birou, cu semnătura mea. Cât de utilă mi-ar fi o astfel de ștampilă! Nu e doar elegantă, dar e și de senzație. Plus că nu m-ar mai durea mâna de atâta dat cu subsemnatul!

Ah! Aș mai face una și pentru Vlad, una cu o minge de fotbal sau cu Messi gravat pe ea, ca să pună pe toți pereții existenți prin casă și pe tricouri, cărți, caiete și mobilă. Pentru că sunt sigură că așa ar face. 😀

Și tot nu m-ați lămurit! Pot spune că am fost în Turcia sau nu? 😉

Acest articol este înscris în competiția Superblog 2016! Wish me luck! 😉

S-ar putea să-ți placă și...

2 Comentarii

  • Reply Rahela 18 octombrie 2016 at 3:54 pm

    Păi da, dar cum să povestesc entuziasmată despre vizita mea acolo, așa cum fac cu orice alt loc unde merg, dacă habar nu am de senzații și de mirosuri și de zgomote???
    Nu, clar trebuie să merg acolo. Trebuie să simt first hand totul! 🙂

  • Reply ADN de Femeie 18 octombrie 2016 at 6:59 am

    Dacă nu ziceai aici ce ai pățit, puteai zice ca ai fost Nu știa nimeni 😉 Așa, trebuie sa te duci ca sa mai primești o ștampilă de intrare. Acum vei zice ca ai fost de aproape doua ori 😛

  • Scrie un comentariu

    %d blogeri au apreciat: