Trista poveste a lui NU

cuplu

Se uită lung la plicul din mâinile sale. Mâinile îi tremurau și simțea cum tâmplele îi zvâcneau puternic sub claia de păr cârlionțat ce  îi încadra fața împietrită. Așteptarea luase sfârșit, iar senzația de nesiguranță din sufletul lui era înlocuită cu repeziciune de frică.

Dacă… Nu, nu i se putea întâmpla tocmai lui. Nu acum. Nu când, în sfârșit, găsise calea către sfârșitul romanului la care scria de aproape un an. Și totuși, dacă…

Hai, deschide-l odată, Tudor! îi întrerupse șirul gândurilor un glas plin de blândețe și nerăbdare în același timp.

Povestea lor a început cu niște traduceri medicale

Tudor încă strângea între degete plicul, cu un tremurat necontrolat. Își întoarse privirea către Natașa, femeia care i se adresase încurajator. Sonia, mama lui Tudor, a vrut să vină să îi fie alături, dar el o refuzase. O prefera pe Natașa.

Ajunsese să o considere cea mai bună prietenă, deși o cunoscuse abia acum 1 an, când se mutase în Rusia. Lucra la un cabinet medical, unde se ocupa de proiectele care constau în traduceri medicale.

Iar ea îl privea calmă, zâmbind, dar ochii o trădau. Citea în ei nerăbdare, nesiguranță și teamă. Ar fi vrut să rupă în două plicul și să fie ca și cum nimic nu se întâmplase.

Tudor trăia viața la care visase. Se mutase în Siberia ca să poată descrie realist trăirile personajelor din romanul său. Nu știa rusește, dar după un an, deja putea să poarte o conversație de bază și poate chiar mai mult de atât. Iar Natașa fusese cea care îl ajutase și cu lecțiile de rusă, dar și în cercetările pentru roman. Iar acum erau amândoi în holul din fața cabinetului doctorului, înfiorați de intensitatea și importanța momentului.

Începutul sfârșitului

Totul începuse cu niște dureri de cap puternice, combinate cu strănuturi. Inițial, crezuse că era o simplă răceală. Dar, când începuseră amețelile, urmate de o erupție pe piele, a început să își pună întrebări. Poate nu era doar o simplă răceală. După ce Tudor i-a povestit cum se simțea și prin ce trecea, doctorul tăcuse câteva secunde privindu-și mâinile. Erau unite într-un fel de romb, ce îl dusese pe Tudor cu gândul la jocul de poker de săptămâna trecută, când câștigase o sumă frumușică. Îi mersese bine.

medicCând, în sfârșit, doctorul și-a ridicat privirea, Tudor a știut că ceva era în neregulă. Aruncând o privire rapidă către Natașa, a văzut că aceleași gânduri o încercau și pe ea. Cu ajutorul ei, doctorul i-a explicat lui Tudor cum el crede că este vorba de meningită și că, dacă nu acționează rapid, lucrurile pot deveni rapid grave și se poate ajunge chiar și la deces. Tudor s-a ridicat brusc de pe scaun și a început să meargă agitat prin cabinet, încercând să se liniștească. În cele din urmă, și-a adunat gândurile și s-a așezat din nou, ascultând recomandările doctorului.

A făcut pe loc niște analize. Natașa cunoștea pe cineva sus pus în clinica respectivă. După ce ieșeau rezultatele analizelor, trebuia să se întoarcă din nou la doctor să citească și să interpreteze rezultatele. Dar, imediat ce au ieșit rezultatele, Tudor a luat bilet de avion și a plecat în țară. Natașa l-a însoțit. Nu putea să își lase prietenul într-o astfel de stare singur pe avion.

Cum un biet plic aduce dragostea 

Când au aterizat în București, Natașa a primit un telefon că tatăl ei căzuse și își fracturase șoldul. Mama Natașei murise acum mulți ani și rămăseseră doar ea și tatăl ei. Tudor a insistat că nu își putea lăsa tatăl singur, iar Natașa a luat un zbor înapoi acasă.

Sonia și Adam, tatăl lui Tudor, îl așteptau la aeroport. Nu îl mai văzuseră de un an. Imediat și-au dat seama după ochii întunecați și seriozitatea lui Tudor că ceva se întâmplase. Au ascultat tăcuți explicațiile succinte ale lui Tudor și au hotărât să ducă rapid analizele la un cabinet de traduceri, să le traducă în regim de urgență. A doua zi dimineața erau deja gata.

Tudor se afla acum în fața cabinetului de traduceri cu plicul de analize traduse în mâini, alături de Natașa. Rugase o prietenă să îi ajute tatăl, pentru ca ea să vină să îi fie alături lui Tudor.

Hai, deschide-l odată, Tudor! spuse Natașa nerăbdătoare.

Tudor o privi preț de câteva secunde și înghiți în sec. Își simțea gura uscată.

Hai să îl deschidem acasă, împreună cu ai mei, Nati.

Ok, fu de acord, simplu, Natașa.

Plecară împreună spre casă, ținându-se de mână. Două ore mai târziu, ieșiră amândoi râzând din casă, cu ochii senini. Se plimbară ore întegi pe străzi, timp în care Natașa i-a mărturisit că era îndrăgostită de el de când a apărut în biroul ei, acum 1 an. Tudor i-a mărturisit la rândul său, mângâind-o pe obraz, că și el o iubea în secret, dar credea că ea nu simte la fel. Ziua aceea fusese un roller coaster al sentimentelor pentru ei. Dar acum totul era bine. Totul urma să fie perfect.

———-

NU este sfârșitul

Pășind spre intrarea în restaurant, Tudor simți că ceva nu este în regulă. Era în drum spre iubirea vieții lui. Ultimul an fusese cel mai fericit din viața lui. Terminase romanul de scris și fusese un hit. Iar acum, cu un inel în buzunar, era pe cale să facă ultimul pas pentru a se asigura că viața lui și a Natașei urma să fie exact ca un roman siropos de dragoste. Unul din acelea pe care el nu le suporta.

Dintr-odată se opri. Nu mai știa unde este. Avea în mână câteva margarete, dar nu își amintea ce e cu ele și de ce este înmargarete fața restaurantului acela. Începu să se panicheze. Respirația îi deveni scurtă și agitată. Portarul de la restaurant veni spre el. Îi spunea ceva, dar Tudor nu înțelegea ce spune.

O luă înapoi și grăbi pasul mergând nici el știind unde, până când simți cum îl cuprinde un tremur puternic. Nu își mai putea controla mușchii, iar gura îi era atât de încleștată, că nu putea nici să strige după ajutor. Simți cum totul se întunecă în jur și se prăbuși tremurând la pământ. Apoi totul se făcu negru.

———-

Natașa strânse cu putere foile în pumn și le aruncă cu putere spre podea. Se auzi cum plânsul ei se transforma într-un urlet de durere, dar nu putea face nimic să se oprească. Sonia se apropie și ridică de jos foile, le netezi ușor, lacrimi mari udând hârtia șifonată. Citi ușor, ca pentru ea, în josul paginii: pacientul NU prezintă semne de meningită.

Ce absurd, Tudor. Să mori doar pentru că cineva a scris din greșeală un NU, iar noi am fost prea fericiți să mai verificăm la doctor…

———-

 

 

Surse media:

Pexels

Pixabay

Youtube

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: