Ce mi-a plăcut la Webstock 2016 plus 5 linkuri foarte utile

linkuri social media

Se pare că această ediție a fost cea mai mare de până acum. Well done! 🙂  Înainte să îți pun la dispoziție cele 4 linkuri utile pe care le-am pomenit în titlu, hai să îți spun ce mă face să îmi doresc să ajung din nou la Webstock anul viitor.
În primul rând, mi-a făcut plăcere să revăd persoane pe care le-am cunoscut mai întâi în online și apoi în offline (DaddyCool, Iulia Matache, Cristian Florea, Monica Tone, Alexandra Giula, Florin Ban și mulți alții) dar și persoane pe care le-am cunoscut mai întâi în offline și apoi în online (Carmen Negoiță, Arina Baston și alții) și am cunoscut-o pe Cristina Corpaci.

Ce mi-a plăcut la Webstock

Iar acum hai să îți spun ce mi-a plăcut la Webstock 2016, înainte de a-ți spune ce nu mi-a plăcut:

  1. Mi-au plăcut prezentările lui Sorin Onișor (pe care îl urmăresc de ani de zile ca fotograf), a jurnalistei și bloggeriței Paula Herlo (Tu știi ce mai face copilul tău?) și a lui Marian Godină, bineunoscutul polițist cu umor. Dar au atins o coardă sensibilă cele ale violonistului Alexandru Tomescu și a multitalentatului Howard Dell – actor, atlet și autor (care va avea o postare dedicată în curând). ”Când Howard Dell își spune povestea nu poți decât să ai urechile ciulite și pielea găină. E fantastic.” – asta postam pe twitter în timp ce îl ascultam.
  2. Prezentarea lui Vali Petcu a spus niște adevăruri, a trezit (sper) niște persoane, a oferit câteva informații foarte folositoare. Deși stilul arborat ca un stindard nu e chiar genul meu. Dar măcar ce spune, spune bine. Prezentarea lui Radu Dumitru a fost bine organizată și mi-a oferit multe informații de care aveam nevoie.
  3. Ca de obicei, organizare foarte bună, locația deosebită, mâncare foarte bună, dulciurile la fel.
  4. Ca și anul trecut, au fost Bitdefender, HP, Siviero Maria, Coca Cola, McDonald’s, Staropramen. Au mai fost și Raiffeisen Bank, Orhideea Spa și LG. Toți acești parteneri cu premii ispititoare pentru cei care doreau să se înscrie în concursurile lor.
  5. Cei de la Bitdefender, în colaborare cu Augmented Space Agency, au fost magici cu ochelarii lor cu ajutorul cărora puteai vedea Cetatea Webstock și chiar puteai să intri în interiorul ei să te uiți în sus la turnuri sau pe lângă tine, la ziduri (am văzut-o și post eveniment cu ajutorul ochelarilor pe care i-am primit cadou de la ei). Bitdefender are o aplicație numită Drumul Cetăților prin care îți poți da check-in la diverse cetăți și crești în grad, începând cu cel de străjer. Fain!

E vremea pentru linkuri

Mai jos am pus 4 linkuri care te vor ajuta cu siguranță. Sunt niște chestii practice, de care vei avea nevoie mai devreme sau mai târziu, mai ales dacă lucrezi în online.

  1. Dacă vrei să urmărești înregistrarea conferinței Webstock 2016 o poți face intrând pe ACEST LINK.
  2. Dacă vrei să vezi rapid cine sunt câștigătorii Webstock Awards 2016, intră aici.
  3. Pentru unele persoane blogul este deja o sursă de venit sau este chiar venitul lor principal. Este important să știe să se organizeze fiscal și juridic pentru a nu întâmpina probleme. Răspunsul la întrebările acestora este dat de acest ghid extrem de practic pentru oricine, oferit de Luiza Daneliuc, Expert Contabil la Smart Tax Advisors
  4. A fost prezentat un studiu în premieră și anume, Cine sunt utilizatorii Snapchat în România. Se pare că cei care folosesc Snapchat stau 28 de minute zilnic în aplicație, comparativ cu Facebook care are o medie de 118 minute/zi sau Instagram de 43 de minute. Mai multe detalii pe linkul ACESTA.
  5. Poți descărca aplicația Drumul Cetăților de aici.

Sursă media:

Profilul de Facebook al Gabrielei Borta

 

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: