Mi-e greu să spun NU

refuz

Acum câteva zile mă uitam pe news feed-ul de la Facebook şi am văzut titlul unui articol al Irinei Manole care suna aşa: Cât de des spui „nu”? Am rămas puţin blocată, uitându-mă în gol prin ecranul calculatorului. Mi-am dat seama că eu nu prea ştiu să spun NU. Recunosc, nu am citit articolul Irinei încă pentru că am zis că mai întâi am zis să îl scriu eu pe al meu şi apoi să văd şi ce a scris şi ea.

Am fost crescută într-un spirit altruist. Ai mei au ajutat multe persoane. Cât au avut posibilitatea, au fost mereu dispuşi să ajute. Educaţia religioasă a fost tot în această direcţie. Eu sunt setată să ajut. Uneori şi împotriva voinţei celui ajutat. (prietenii ştiu de ce – ştiţi bancul cu bătrânica aceea care nu voia să traverseze? Despre mine era bancul acela 🙂 ).

lemuri

Mi se tot repetă că degeaba ajut pe unul și pe altul, pentru că atunci când voi avea eu nevoie de ajutor, nu mă va ajuta nimeni. Și a fost adevărat. O mână de oameni au fost alături de mine când am experimentat unele dintre cele mai neplăcute momente ale vieții. Așa că da, știu, oamenii sunt atenți doar la nevoile lor. Eu inclusiv. Dar parcă nu pot să trec mai departe când văd că cineva are nevoie de ajutor și eu știu exact ceea ce trebuie să fac să dispară problema.

Am încercat să spun nu; uneori. Dar m-am simțit vinovată după aceea. Și îmi făceam procese de conștiință că am trecut fără să îmi pese, precum levitul și preotul din povestea cu samariteanul milos.

Și totuși, nu poți să-i ajuți pe toți. Uneori mai trebuie să spui și nu. Altfel, nu mai ai timp să îți rezolvi problemele tale. Și e adevărat că nimeni nu îți e alături când tu ai nevoie de ajutor. Chiar și cei pe care tocmai i-ai ajutat se uită de departe cum te zbați, dar tot nu te ajută. Sunt ocupați.

Așa că da. Uneori trebuie să spui NU. Și trebuie să învăț și eu să spun NU. Voi câștiga și eu puțin timp pentru mine și cei ce mi-s dragi inimii mele. Voi puteți spune nu? Cât de ușor vă este?

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu