Cum a fost la Social Media Summit 2016

social media summit

În ultima vreme tot bifez chestii pe care le fac pentru prima dată în viaţa mea sau lucruri pe care nu le-am făcut de multă vreme şi acum am reînceput să le fac. În primul rând m-am reapucat de condus. Aveam eu gărgăuni în cap cum că nu mai ştiu să folosesc schimbătorul de viteze după ce am condus atâta maşină automată. :)) Apoi, am schimbat numele blogului pe domeniu cu numele meu. După aceea am participat la cursuri pentru online, am participat la Webstock, am mâncat pizza la masa de Revelion, am condus prima mea maşină şi aşa mai departe.

Vinerea care a trecut am participat la primul meu Summit. Social Media Summit. Primul eveniment social media al anului, organizat de Revista BIZ. Desigur că nu puteam rata un astfel de eveniment. Am revăzut unele dintre personajele pe care le cunosc, am salutat-o pe Daniela Bojincă, am discutat şi comentat cu Hmmm despre ce se întâmpla pe scenă, m-am fotografiat în photobooth-ul celor de la Renault, că deh…sunt fidelă maşinii mele, apoi şi cu un tricou KFC, mi-am notat o mulţime de lucruri interesante în telefon, iar apoi am uitat să apăs SAVE, deci nu s-a salvat nimic, am văzut care sunt bloggerii dei mai urmăriţi anul trecut, fostul meu coleg, Dan a apărut pe una dintre liste, printre cei mai influenţi bloggeri pe parenting (Well done, Taticool!).

A fost puţin ciudat faptul că, deşi Social Media Summit se recomandă ca fiind cel mai important eveniment pe social media, comunicare şi strategii online, mie una mi s-a părut a fi cam sărăcuţ în informaţii cu adevărat valoroase. În plus, mi s-a părut şi mai ciudat faptul că simţeam plutind în sală un aer pasiv-agresiv, chestia asta chiar deranjându-mă. De la organizatori şi până la participanţi, toţi erau în gardă, mereu pregătiţi să atace dacă e cazul – chiar şi dacă nu e cazul.

Mi-a plăcut campania lansată de Biz și DDB România, care se concentrează pe reabilitarea cuvântului ŢĂRAN, care în ultimii ani s- transformat într-o jignire. De câte ori nu l-a folosit toți cu o conotație peiorativă… Și totuși, a fi țăran nu înseamnă a fi mitocan sau bădăran. A fi țăran nu e o rușine. Sunt țărancă. Ai mei sunt țărani și ei, la rândul lor, sunt copii și nepoți de țărani. Și sunt mândră de asta. Știm să lucrăm pământul, știm să gătim, știm să fim și domni când ocazia o cere. Câți aveți curajul de a susține că sunteți țărani adevărați? Implica-te și tu pe http://suntuntaran.ro. Am aderat şi eu la această campanie pentru că DA, SUNT ŢĂRANCĂ. 🙂 Ca susţinători ai acestei campanii au fost Nicolai Tand (fondator La Cantine de Nicolai), Virgil Ianțu (nu ştiu ce să zic că este), Tudor Giurgiu (regizor, scenarist, producător), Marius Tudosiei (fondator Băcănia Veche), Cătălin Năstăsoiu (fondator Ronativ), Cristian China Birta (blogger) și Roxana Memetea (managing partner DDB).

Manafu a vorbit despre Influencer Marketing şi despre cum să alegi Influencerii, bazându-te pe cei 7 R: Reputație, Relevanță, Real (să fii autentic), Reach, Răspuns, Reliability, Rate.

Când a vorbit Radu Bătrânu, m-am bucurat să îmi revăd într-o fotografie colegii de la #ŞcoalaFlanco unde am fost la 2 dintre cursuri, adică la cel de blogging cu Cristian Florea şi cel cu videoblogging cu Vlad Dulea. De asemenea, când a fost vorba despre bloggerii care au scris despre Şcoala Flanco, mi s-a părut că văd logo-ul blogului meu. Nu sunt 100% sigură, dar lăsaţi-mă să visez frumos. Era logo-ul blogului meu, da? :)) Ah, Şcoala Flanco va continua şi anul ăsta. Fiţi pe fază!

Mai jos câteva idei spicuite de la Social Media Summit:

1. Inventory is changing
2. Social media is changing
3. Selling is changing
4. Return of the brand
5. People are changing
6. Advertising is changing

Mugur Pătraşcu, fondator Screen Native

 

71% dintre clienti consideră că relația lor cu banca este una axată doar pe tranzacțiile pe care le fac.

Virginia Oțel, Communication Leader, Garanti Group România.

 

Ce înseamnă să fii ţăran: să-i faci pe cei din jurul tău să fie mai buni, să meargă înainte

Cristian China Birtă, blogger

 

Nu suport când îi aud pe oameni punînd etichete greșite unor categorii sociale despre care eu am o părere bună și care nu au nicio legătură cu eticheta care le este atribuită.

Marius, Tudosiei, fondator Băcănia Veche

 

Marketerii sunt cu mult în urma consumatorilor!De ce? Pentru că le lipsește curajul de a merge la ce își doresc consumatorii și de a adopta strategiile de succes ale altor marketeri.

Bogdan Niţu, fondator Wbstyler

 

 

Şi la final, LISTELE pe anul 2015, pe care le-am luat de pe www.joienegru.ro pentru că erau tare bine făcute. 🙂

 

50 cei mai influente bloguri generaliste (lista alfabetica) 

50 cei mai influenti bloggeri -vedete si jurnalisti (lista alfabetica)

30 cele mai influente blogguri de fashion /beauty (lista alfabetica)

30 cei mai influente bloguri culinare (lista alfabetica)

20 cei mai influente bloguri de turism (lista alfabetica)

10 cele mai influente bloguri de tehnologie (lista alfabetica)

10 cele mai influente bloguri de marketing / digital /media (lista alfabetica)

10 cele mai influente bloguri despre relatii de cuplu (lista aflabetica)

10 cele mai influente bloguri de sanatate /sport /fitness (lista alfabetica)

10 cele mai influente bloguri de parenting (lista alfabetica)

Top 10 conturi de Instagram in 2015

Top 10 Vloggeri in 2015 

Top bloggeri cu care colaboreaza agentiile si companiile

Top agentii care au lucrat cu bloggerii in 2015

 

Gata! 🙂

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și...

2 Comentarii

  • Reply Joie Negru 23 februarie 2016 at 5:48 pm

    Si tu ai avut un vibe ciudat la eveniment, nu? Dupa evenimentul de anul trecut, eram entuziasmat ca anul asta va fi ceva si mai si. N-a fost sa fie.

    • Reply Rahela 23 februarie 2016 at 6:32 pm

      În primul rând din partea Biz. Doamna pe care nu o voi numi, care era pornită pe toţi şi toate. Şi de acolo cred că s-a transmis peste tot eventul. Am avut impresia că dacă îndrăzneai să o contrazici…o încurcai. 🙂

    Scrie un comentariu