E greu cu un adolescent în casă.

viață de adolescent

Da, Vlad are doar 8 ani. Nici aceia împliniți. Și totuși, el susține că e deja adolescent. Am încercat să îi explic că încă nu este. Că mai are puțin. Mi-a tăiat macaroana scurt. El se simte adolescent, deci concluzia e simplă. Este adolescent. Contează cum se simte el, nu că nu are vârsta necesară.

Cum poți combate un astfel de argument? Avea dreptate. Ești cine, ce și cum te simți, nu? Nu cred că putea zice mai bine și mai pe scurt ceva ce multe cărți încearcă să explice pe zeci de pagini. Dacă vrei să fii autentic, atunci nu pui o mască pe figură, ci ești cine te simți că ești. Pur și simplu.

Și am stat și am analizat puțin situația. E Vlad adolescent? Nu face nimic din ce îi spun – cel puțin nu din prima, ci după ce mă plictisesc de câte ori îi zic, vrea să facă lucrurile doar cum zice el, mi-a zis că sunt cea mai rea mamă din lume, apoi i-a părut rău și și-a cerut iertare și a revenit asupra afirmației și mi-a declarat că sunt, de fapt, cea mai bună mamă din lume și că mă iubește, deci există puțin dezechilibru emoțional, îmi zice mereu că nu mai e copil și că trebuie să îl tratez ca atare. Și astea sunt doar câteva dintre semnele evidente.

Dar dincolo de toate acestea, Vlad mă învață multe. Că nu trebuie să fiu decât eu însămi, fără machiaj și fără măști. Pentru că cea mai frumoasă sunt așa cum sunt eu. Și el așa mă iubește. Pentru că așa mă poate pupa fără să se murdărească și fără să îmi șifoneze fața. Vlad mă învață că uneori trebuie să insiști. Nu întotdeauna rezultatele apar din prima. Mai trebuie să și muncești. Dar în cele din urmă ajungi acolo unde ți-ai propus și bucuria este și mai mare dacă muncești pentru a atinge un scop.

Vlad mă învață că trebuie să mă bucur de fiecare clipă petrecută de cei pe care îi iubesc. Vlad mă învață că trebuie să mă joc mereu și că nu trebuie să uit să fac șotii și să joc farse altora. Vlad îmi amintește să râd. Nu trebuie niciodată să uităm să râdem. Și câte și mnai câte mă învață Vlad. Copiii ăștia sunt născuți înțelepți. În ciuda a ceea ce credem noi, că noi îi educăm, că viața îi ajută să se dezvolte…eu cred că, de fapt, noi îi prostim, viața îi ajută nu să se dezvolte, ci să uite lucrurile simple, acelea care contează.

Cred că de aceea spunea Isus că până nu suntem ca niște copii nu o să ajungem în paradis. Să trăim simplu, să iubim simplu, să vorbim simplu, fără piedici impuse de noi înșine, fără să complicăm atât de mult lucrurile.

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu