Anul 2015 în frânturi de gânduri

gânduri 2015

Mi-am păstrat pentru ultima zi din an gândurile legate de ce s-a întâmplat frumos sau mai puțin frumos. Trebuie să repet că nu, nu sunt genul care are regrete, deși unele lucruri cu siguranță le-aș face altfel dacă aș avea ocazia să o iau de la capăt. Sau poate nu. Oricum, nu văd rostul regretelor. Ne împiedică să mergem înainte. Așa că nu mă voi pierde în gânduri inutile, ci mă voi concentra pe ce merită să fie menționat. 🙂

Ce s-a întâmplat frumos anul ăsta? Să vedem… am iubit, am iubit iar, am trăit din plin, am mai învățat o dată – parcă mai era cazul – că iubirea doare (Mulțumesc, Adi!), am început lucruri noi, am învățat lucruri noi, am reluat lucruri începute demult și abandonate, am cunoscut enorm de mulți oameni, m-am cunoscut mai bine, am devenit TIA (mătușă pentru cei care nu știu spaniolă – Mulțumesc, Alf și Rodica!), am participat cu Vlad la un protest (Mulțumesc, Vlad că nu mă lași să uit să mă revolt atunci când e nevoie), Vlad a intrat în clasa I, o prietenă dragă s-a căsătorit și a avut o nuntă de vis (Mă bucur enorm pentru tine, Marta!), am reînceput bloggingul la modul serios (Mulțumesc, Cristian și Vlad!), am început să realizez o rubrică TV (Mulțumesc, Cornel!), am reușit să depășesc cât de cât tracul pe care îl am în fața camerei de filmat.
Cu ajutorul Foto Union am fotografie cu familia mea, în formula de când aveam eu 2 ani (Mulțumesc, Cristi!), am reușit să adun la București toată familia să îmi fie alături de Crăciun (Mulțumesc familiei Iftode, Irinei și Voaideșilor!), am reînceput să conduc mașină cu cutie manuală (!!! Mulțumesc, Octa și Ancuța!), am reușit să strâng cu ajutorul colegilor mei darnici o sumă frumoasă pentru a ajuta niște copii în plasament în Roșiorii de Vede(Vă mulțumesc vouă, vă știți care!), am început să merg mai des la biserică și să mă rog mult mai des, am ajuns la un nivel extraordinar de înțelegere și de apropiere cu Vlad (Te iubesc, broscanul meu!), am reușit după 2 ani să îmi pun și eu corpurile de ilumat pe tavan (Mulțumesc Adi și Traian!), am reușit să supraviețuiesc 2 săptămâni singură la muncă în departamentul meu de marketing (Mulțumesc, Octa!), am primit o scrisoare de la o veche și dragă prietenă (Mulțumesc, Natalia! Zilele astea îți voi și răspunde.), am fost în Vamă cu prieteni faini și am avut parte de aventuri demne de ținut minte! (Thanks, Pippo!), am împlinit 6 ani de blogging, mi s-a mai confirmat o dată că sunt o ciudată („Cred ca eşti singura persoană care, pe o vreme ca asta, poate intra în birou cu un aşa zâmbet pe faţă.” – Mulțumesc Nicole!).
Copilul meu este sănătos și vesel și plin de idei care mai de care mai năstrușnice (Mulțumesc lui Dumnezeu, lui Andrei, Mălinei, bunicii Ela bunicului Titi, bunicii Ba, bunicului Babu, lui Tia, lui Tio, Irinei, lui Alf și Rodicăi), am găsit o prietenă care să mă suporte așa cum sunt și pe care o suport și eu așa cum e (Hai ti pup, mujer!), am visat cele mai năstrușnice lucruri, am visat cu ochii deschiși, prietenii și cunoscuții mei din București nu au pățit nimic pe 30 noiembrie… (Mulțumesc lui Dumnezeu!), la fel și cei din Paris (Mulțumesc, Doamne!), am descoperit că ai mei sunt de fapt genul care ies la proteste atunci când e cazul (Mulțumesc Rahela și Toader!), am participat la primul campionat de fotbal școlar al lui Vlad unde Vlad a fost portar (Mulțumesc de invitație, iubitul meu!).
Am reușit să ajung la proiecțiile de pe Palatul Parlamentului (Mulțumesc Clau și Irina!), am fost din nou în Cazanele Dunării – de data asta am mers și cu barca și am intrat și în prima peșteră din viața mea (Mulțumesc Adi, Mădălina și Cornel!), am fost cu Vlad și bunicii de la Piatra într-o drumeție prin pădurile Munților Stânișoarei (Mulțumesc, Rahela și Toader) și lista ar putea continua la nesârșit.

Și acum ar trebui să urmeze partea urâtă a lui 2015. Dar știți ce? După atâtea lucruri frumoase nu îmi vine nimic în minte. Și de fapt nici nu vreau să îmi vină în minte. Vreau să păstrez o amintire frumoasă a lui 2015. Chiar dacă a avut și el parte de urât. Dar vreau să mă concentrez pe pozitivul din viața mea. Asta nu înseamnă că nu știu ce a fost neplăcut și chiar dureros. Știu. Doar că aleg să nu le dau prea marea importanță. Prin urmare…asta e anul 2015 pentru mine.
Dacă cineva consideră că a fost uitat din lista mea, îl rog să arunce cu un comentariu spre mine și remediem situația imediat. Cu siguranță nu a fost omis în mod voit.

Vă îmbrățișez și vă doresc ca noul an să vă aducă ocazia de a vă cunoaște mai bine, de a vă dezvolta, de a călători mai mult, de a iubi mai mult, de a trăi din plin, de a cunoaște oameni valoroși, de a vă aduce mai aproape oamenii valoroși care sunt deja în viața voastră.

Farewell 2015. Welcome 2016. Please be good to me. 🙂

S-ar putea să-ți placă și...

0 Comentarii

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: