Magia momentului – operă de artă

opera de arta danone

Pentru o mamă, unele dintre cele mai frumoase momente sunt, probabil, cele în care este (sunt) implicat(ţi) si copilul (copiii) ei. Fiind o mamă foarte mandră şi încântată de statutul dobândit cu peste 7 ani în urmă, nu pot să spun că sunt o excepţie în ceea ce priveşte momentele frumoase care merită retrăite.
Unul dintre cele mai frumoase momente petrecute cu baiatul meu s-a întâmplat acum peste 4 ani, pe vremea când Vlad nu avea decât aproximativ 3 ani. Era seară, fusese o zi plină pentru amândoi, iar pruncul meu înca nu avea chef de somn, deşi avusese o zi plină de şotii la grădiniţă şi apoi cu mine în parc. Eu îmi doream să adoarmă cât mai repede, pentru că voiam să fac puţină ordine prin casa şi apoi sa mă trântesc pe canapea să mă relaxez puţin cu o carte sau poate cu un film bun. Clar venise vremea ca broscanul meu să alunece spre lumea viselor cât mai lin şi mai rapid.

Pentru că l-am obişnuit să stau cu el 5-10 minute înainte de somn, m-am întins lângă el şi stăteam îmbrăţişaţi şi din când în când ne mai pupam, asa…de drag şi să nu uităm că ne iubim.
Dintr-odată, în timpul unei îmbrăţişări, în timp ce vorbeam câte-n lună şi-n stele, Vlăduţ mi-a dat, cu o lejeritate şi simplitate incredibilă, definiţia proprie a femeii:

„Femeia este o operă de artă.”

Blocată, l-am intrebat reuşind destul de greu să mă adun, ce este o operă de artă. Răspunsul lui m-a făcut să cobor imediat din pat, să caut un pix şi o foaie şi să notez tot, pentru că nu voiam să pierd aşa cuvinte înţelepte:

„O operă de artă este o frumoasă femeie, care a fost facută să fie iubită.”

Am facut ochii mari, am simţit cum creierul stătea să îmi explodeze de uimire, de încântare şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu că mi-a dat un copil atât de … pe gustul meu. 🙂 L-am strâns tare la piept şi l-am pupat că deh, zicea bine ce zicea!

Mi-am promis că voi scrie o carte cu vorbele „de duh” ale copilului meu. Şi mă voi ţine de cuvânt. O voi scrie. De-a lungul timpului, am adunat pagini întregi de discuţii filozofice sau pur şi simplu simpatice pe care le-am purtat cu Vlad şi care merită să stea la loc de cinste, nu doar în inima mea. Poate o va corecta chiar el. Până atunci…mă voi bucura de Vlad şi de faptul că sunt o operă de artă.

Photo credits:
https://ameliatorres.files.wordpress.com/2014/09/expansionny.jpg?w=940&h=488

S-ar putea să-ți placă și...

1 Comentariu

  • Reply Ești îndrăgostită cumva? Nu, sunt rătutită. - Rahela Petrescu 20 ianuarie 2016 at 9:39 am

    […] da! Pot să zâmbesc când afară, toamna, plouă! Ador ploaia. Îmi place să alerg cu Vlad prin ploaie, prin bălți. Deși mă enervează că după aceea trebuie să dau totul la spălat […]

  • Scrie un comentariu