Sentimente? Tabu!

Ceainaria Infinitea

Aseara am fost la un concert „Swing to Bop”, cu Hot Club de Bucharest la Ceainaria Infinitea – care fie vorba intre noi, e un loc perfect pentru conversatii soptite, muzica pentru suflet, ceai perfect sau fresh gustos; depinde cu ce sentimente vii acolo.

Lasand la o parte creativitatea si arta cu care a fost mobilat si decorat locul, atentia mi-a fost capturata de o chestiune cel putin interesanta. Modul in care oamenii simt si se exprima. Cei 2 chitaristi si contrabasistul aflati la un metru de mine erau in aceeasi trupa. S-ar zice ca ar trebui sa simta la fel, nu? Altfel nu ar fi un grup omogen si noi, audienta, am simti asta.

Swing to Bop

Si totusi…nu au fost deloc omogeni. Nu la modul in care se exprimau. Unuia ii sarea piciorul din umar incercand parca sa imprime un ritm podelei, altul batea rapid ritmul cu sandaua, dar nu exagera, primul strangea din ochi si isi schimonosea gura, celalalt zambea si se bucura cand il vedea pe celalalt ca se agita asa tare, ieseau sentimente de placere, de pasiune, de traire din porii lor, se uitau unul in ochii celuilalt din cand in cand si pareau a fi multumiti de ce reuseau sa transmita cu degetele, picioarele, ochii, sufletul lor.

Cel de-al treilea, figura BLANK i-as spune eu. Nu puteai sa vezi dincolo de ce facea cu degetele pe coardele contrabasului. Si le ciupea cu inversunare si pastra ritmul si dadea profunzime sunetului, dar nimic nu putea sa transpara dincolo de firele inchise de par din barba scurta. Lipsit de sentimente, ai putea spune, nu?

Dar iata…atat de diferiti cum sunt, au reusit sa imi bucure seara si sa ma faca sa ma gandesc la oameni pierduti in timp, care ar fi adorat sa fie prezenti acolo, care ar fi simtit fiecare acord si care ar fi ras de drag cand i-ar fi vazut pe cei 3, fiecare exprimandu-si sau nu trairea. Oameni care ar fi trebuit sa fie si nu sunt, oameni care traiesc ritmul propriu acum.

Si mi-e dor. Mi-e dor de oameni care spun direct ce simt, care nu se ascund dupa „firele din barba”, ci scuipa sentimente dupa sentimente, cu riscul de a le fi ignorate sau luate in ras. Si mi-e dor de oameni carora nu le e teama sa lupte, care nu abandoneaza lupta inainte de vreme si apoi te considera pe tine vinovat de te miri ce, oameni care atunci cand iti spun ceva…te poti baza pe ce spun.

Mi-e dor de oameni in care sa pot crede. Care sa ma faca mai puternica si care sa scoata partea aceea nebuna si plina de chef de viata din mine. Unde sunt oamenii aceia? S-au populat strazile doar de umbre? Nu mai sta nimeni in lumina? Ne retragem toti in pesteri? Sau iesim out in the open si ne asumam riscul de a fi vazuti; vazuti cu adevarat?

umbre

Photo credits:

Pagina oficiala Ceainarie Infinitea

https://www.flickr.com/photos/plagens/with/6818625121/

Colectie personala

S-ar putea să-ți placă și...

2 Comentarii

  • Reply Viața şi muzica - Rahela Petrescu 12 decembrie 2015 at 11:15 pm

    […] cu siguranță nu trebuie să cânți la fel. Toți profesorii mei de muzică – fie că au fost de pian, de canto sau de cor – mi-au repetat mereu până am […]

  • Reply Rudi :) 29 iulie 2015 at 1:51 am

    Sunt printre noi. Sunt pe langa mine si graviteaza pe linga tine. Ai timp pentru ei?

  • Scrie un comentariu